Gruparea jihadistă Statul Islamic a lansat o ameninţare la adresa Ligii Campionilor, competiţie în care se vor disputa marţi şi miercuri meciurile primei manşe a sferturilor de finală.
Fundaţia Al Azaim, responsabilă cu difuzarea mesajelor din partea ISIS, a făcut publică o imagine în care stadioanele Parc des Princes din Paris, Santiago Bernabeu şi Metropolitano din Madrid, alături de Emirates Stadium din Londra sunt ameninţate, scrie Digi Sport.
Imaginea, în care apare un bărbat înarmat şi cu cagulă, este însoţită de mesajul „Ucideţi-i pe toţi!”.
Ultimul atac al Statului Islamic a avut loc recent, pe 22 martie, la Crocus City Hall din Moscova (FOTO sus), unde mai mulţi bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi în uniforme de camuflaj au ucis 143 de persoane şi au rănit alte 200, înaintea unui concert.
Spaniolii anunță că „nu se schimbă nimic” după amenințarea ISIS.â
„Pentru moment, nimic nu s-a schimbat în organizarea partidei de pe Bernabeu, unde erau deja activate măsuri de securitate speciale, acesta fiind considerat de Ministerul de Interne un meci cu factor mare de risc. Madridul a prezentat dovezi clare despre cum se organizează astfel de meciuri și știe cum să țină situația sub control, deși este adevărat că scenariul se schimbă după amenințarea directă primită.
Pentru moment, nimic nu se schimbă legat de meci și de toate părțile implicate. Organizatorii au încredere totală că situația este sub control. Nu există niciun motiv de panică, dar există motiv de atenție și vigilență suplimentare”, scriu jurnaliștii de la Marca.
Ambele meciuri, Real Madrid - Manchester City şi Atletico Madrid - Borussia Dortmund, au fost declarate cu risc ridicat de către Comisia Antiviolenţă, urmând ca peste 3.000 de agenţi să fie implicaţi în asigurarea securităţii celor două jocuri.
Aproximativ 8.000 de suporteri ai echipelor Manchester City şi Borussia Dortmund sunt aşteptaţi să sosească la Madrid.