/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 817: Planul G7, atacuri sângeroase și „dublă lovitură”! Zelenski e contrazis, iar Medvedev îl amenință

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 807: Atac în Rusia și lupte grele la Harkov! ISW avertizează Moldova, iar Finlanda anunță soluția de pace

10 mai 2024, ora 23:00

Un atac cu dronă din Ucraina a provocat un incendiu de scurtă durată la o întreprindere din regiunea rusă Kaluga, a declarat guvernatorul regiunii, conform Reuters. Incendiul a fost acum stins și nu există victime. Ținta a fost o rafinărie, potrivit unor surse citate de RIA Novosti. De cealaltă parte, sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus toate cele 10 drone de atac lansate de Rusia în cursul nopți. Forțele aeriene au precizat că Rusia a lansat, de asemenea, două rachete antiaeriene ghidate. Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat că avansul trupelor ruse în estul țării ar putea fi oprit dacă țările aliate ar furniza mai mult armament.

Forțele rusești au încercat vineri să pătrundă cu vehicule blindate în regiunea ucraineană Harkov, în nord-estul țării, și au bombardat puternic zona, a declarat Kievul, cel mai puternic semnal de până acum că Moscova încearcă să deschidă un nou front în războiul declanșat în urmă cu mai bine de doi ani, informează Reuters. Schimbarea retoricii Kremlinului, care acum se declară îngrijorat de “persecutarea” vorbitorilor de limbă moldovenească din Republica Moldova, și nu doar de cea a vorbitorilor de limbă rusă, ar putea avea ca scop justificarea unei “viitoare agresiuni ruse în toată Moldova”, se arată în analiza prestigiosului Institut pentru Studiul Războiului (ISW) dedicată evenimentelor din ziua de 9 mai.

UPDATE Acum singura cale către pace în Ucraina este prin câmpul de luptă. Această declarație a fost făcută de președintele Finlandei, Alexander Stubb. „Trebuie să începi de undeva pe drumul spre pace. După ce am vorbit cu Zelenski, am avut sentimentul că există o dorință sinceră de pace”, a subliniat el într-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Zeitung.

UPDATE SUA pregătesc un nou ajutor militar, în valoare de 400 de milioane de dolari, pentru Ucraina. Acesta va cuprinde muniție pentru apărarea antiaeriană, muniție antitanc și vehicule blindate.

UPDATE Ministrul polonez al apărării, Władysław Kosiniak-Kamysh, a propus construirea unei linii de buncăre defensive, tranșee și șanțuri pe granița cu Kaliningrad și Belarus, informează ABC News.

UPDATE Parlamentul ucrainean a acceptat vineri demisia ministrului agriculturii, Mikola Solski, acuzat de corupţie pentru că şi-ar fi însuşit terenuri aparţinând statului înainte de a face parte din guvern, a anunţat vineri ministerul său, scrie Digi24.

UPDATE O parte dintre piloții Kievului termină pregătirea pentru a pilota avioane F-16 Fighting Falcon, a anunțat purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene.

UPDATE Ucraina se aşteaptă să primească primele avioane de luptă F-16 din partea aliaţilor săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează agenția de presă Reuters, citată de Agerpres.Ucraina speră că aceste avioane de luptă fabricate în SUA să o ajute să contracareze superioritatea forţelor aeriene ale Rusiei în războiul la scară largă declanşat de Vladimir Putin în urmă cu mai bine de doi ani.

UPDATE Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, a asigurat vineri ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.

 

UPDATE Diplomatul american Katherine Brucker, însărcinatul cu afaceri al SUA la OSCE, a declarat, joi, în cadrul ședinței Consiliului Permanent al acestei organizații de la Viena, că Rusia poate și trebuie să-și oprească războiul declanşat împotriva Ucrainei, dar nu arată că este dispusă să facă acest lucru, informează Ukrinform, relatează Rador Radio România.

 

UPDATE “ISW continuă să evalueze că Kremlinul este implicat în eforturi de destabilizare a întregii Moldove și de împiedicare a aderării Moldovei la UE și probabil că încearcă să exploateze legăturile Găgăuziei și Transnistriei cu Kremlinul și opoziția față de autoritățile federale moldovenești ca parte a acestor eforturi mai ample”, se arată într-o analiză a Institutului pentru Studiul Războiului.

UPDATE Ministerul Apărării din Moscova a declarat că forţele ruse au eliminat 6.460 de soldaţi ucraineni în ultima săptămână, notează Mediafax. În buletinul său săptămânal, ministerul adaugă că mai multe vehicule militare ucrainene au fost distruse în lupte, inclusiv trei tancuri Abrams de fabricaţie americană şi trei Leopards germani. Au fost confirmate şi ştirile din zilele precedente conform cărora două sate din regiunea Harkov şi unul din regiunea Doneţk au fost cucerite. „Ca răspuns la încercările regimului de la Kiev de a deteriora instalaţiile energetice şi industriale ruseşti, Forţele Armate ale Federaţiei Ruse au lansat 27 de atacuri” cu drone şi rachete din mijloace aeriene şi maritime, inclusiv rachete hipersonice Kinjal, se mai arată în buletin.

UPDATE Președinta Slovaciei, Zuzana Čaputová, a sosit, vineri, la Kiev, într-o vizită de rămas bun, la final de mandat. Din motive de securitate, programul acesteia nu a fost făcut public – potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintei, Martin Strižinec. Acesta a amintit că mandatul prezidențial al Zuzanei Čaputová se apropie de sfârșit, scrie Rador.

UPDATE Duma de Stat a Rusiei s-a reunit într-o ședință plenară vineri, 10 mai, în cadrul căreia examinează chestiunea aprobării candidaturii lui Mihail Mișustin la funcția de prim-ministru al Federației Ruse. Înainte de această şedinţă, Mihail Mişustin s-a întâlnit cu deputaţii tuturor celor cinci grupuri parlamentare din cadrul Dumei, scrie Rador.

UPDATE Rusia, care tocmai a lansat o ofensivă terestră în regiunea de frontieră Harkov, caută să creeze o „zonă tampon” pentru a împiedica Ucraina să lovească regiunea rusă Belgorod, care este vizată în mod regulat, a declarat vineri o sursă din cadrul comandamentului militar ucrainean, potrivit AFP.

UPDATE Ministrul ucrainean al Justiției, Denis Maliuska, crede că între 10.000 și 20.000 de condamnați pot fi mobilizați din sistemul penitenciar, într-un moment în care Ucraina se confruntă cu o penurie de soldaţi şi armament în faţa unei armate ruse mult mai numeroase şi mai bine echipate, scrie B1.

UPDATE Trupele ruse au mărit ritmul atacurilor terestre în estul Ucrainei în ultima lună și ar putea să avanseze mai mult înainte de sosirea ajutorului militar occidental pe linia de contact a frontului, arată Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Analiștii militari americani estimează că rușii vor menține un ritm ridicat al atacurilor în această parte a Ucrainei, pentru a cuceri cât mai mult teren înainte să primească ajutorul occidental.

UPDATE Agenția rusă de presă TASS relatează că prim-ministrul polonez Donald Tusk ar fi recunoscut că un mic număr de soldați NATO se află deja în Ucraina. Nu există însă nicio sursă occidentală de presă care să confirme, notează Spotmedia.

UPDATE O femeie de 72 de ani și un copil de 11 ani au fost răniți într-un atac rusesc asupra orașului Harkov, declanșat la ora locală 3:20, a anunțat pe Telegram șeful administrației militare a regiunii Harkov, Oleh Sîniehubov. Trei case au luat foc, iar în total 12 clădiri au fost avariate, a mai spus oficialul citat de Ukrainska Pravda.

UPDATE Grupuri de sabotaj rusești au încercat să pătrundă în regiunea Harkov, potrivit guvernatorului local ucrainean, în timp ce Moscova își intensifică bombardamentele asupra regiunii, notează Sky News. Oleh Synehubov a declarat că încercările au fost respinse de forțele armate ucrainene, care „își mențin cu încredere pozițiile” și nu au pierdut „nici măcar un metru”, scrie G4media. 

UPDATE Armata Ucraineană trimite întăriri în regiunea Harkov, după ce a respins o încercare a rușilor de a sparge linia de apărare, în această dimineață. Totuși, o sursă militară de rang înalt susține că militarii ruși au înaintat un kilometru.

UPDATE O femeie a fost rănită aseară, la Moscova, după ce câteva dintre focurile de artificii lansate de Ziua Victoriei au explodat la sol, scrie Spotmedia. 

UPDATE Ucraina ar putea recruta între 10.000 şi 20.000 de deţinuţi pentru a-şi întări armata, a declarat vineri ministrul justiţiei, Denis Maliuska, după ce  Parlamentul a aprobat joi o lege care permite anumitor categorii de condamnaţi să iasă mai repede din închisoare dacă se înrolează, informează EFE.

UPDATE Cehia susține candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, a declarat joi ministrul de externe Jan Lipavsky într-un interviu acordat ziarului Blesk. Rutte e în competiție cu președintele român Klaus Iohannis, care nu are sprijin public din partea nici unui stat membru, scrie G4media.

UPDATE Pentagonul afirmă că a luat măsuri pentru a împiedica armata rusă să folosească terminale de internet Starlink, operate de compania SpaceX a lui Elon Musk, pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit Bloomberg, preluat de European Pravda.

UPDATE SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România, evaluate la aproximativ 70 de milioane de dolari. Achiziţia va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române. ”Accesul Forţelor Aeriene Române la capabilităţi aer-aer de ultimă generaţie contribuie semnificativ la creşterea siguranţei spaţiului aerian naţional şi aliat şi asigură un înalt grad de interoperabilitate cu structurile similare ale Armatei SUA", a declarat, potrivit News.ro, ministrul Apărării Angel Tîlvăr.

UPDATE Armata ucraineană raportează că rușii pregătesc un atac în raionul Vovceansk din regiunea Harkiv, notează Korespondent, potrivit Rador radio România.

UPDATE Statele Unite au donat Ucrainei șapte transformatoare pentru a-și susține sistemul energetic, a anunțat șefa Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Samantha Power. „Ucraina are nevoie de asistență critică pentru a face ca energia electrică să ajungă către milioane de ucraineni din întreaga țară. USAID a finalizat recent livrarea a șapte autotransformatoare, un pas către extinderea capacității lor de putere”, a scris ea pe X (fostul Twitter).

UPDATE Un atac rusesc asupra oraşului Harkov a avariat case dintr-o zonă rezidenţială şi a provocat un incendiu, a anunţat primarul oraşului Harkov, Ihor Terejov, pe Telegram. O persoană a fost rănită, scrie Mediafax.

UPDATE La jumătatea lunii aprilie, în cadrul Consiliului NATO-Ucraina, Volodimir Zelenski le-a spus membrilor alianței că țara sa ar avea nevoie de cel puțin șapte sisteme de artilerie Patriot pentru a proteja Ucraina de atacurile cu rachete ale Kremlinului, potrivit Spotmedia. „Vladimir Putin trebuie adus cu picioarele pe pământ, iar cerul țării noastre trebuie să redevină sigur… Și asta depinde în totalitate de deciziile dumneavoastră… dacă suntem cu adevărat aliați”, a spus Zelenski, în conferința respectivă. Până în acest moment, pe teritoriul Ucrainei sunt funcționale între două și patru sisteme de acest tip, conform analizării datelor oficiale.

UPDATE Războiul electronic rusesc a creat probleme pentru unele arme de precizie de fabricație americană în Ucraina. SUA trebuie să fie pregătită pentru potențiale lupte viitoare, scrie businessinsider.com.

UPDATE BAE Systems este pe cale să îndeplinească previziunile pentru profituri mai mari şi prognozează ”un nou impuls pozitiv” datorat angajamentului recent al guvernului britanic de a creşte cheltuielile pentru apărare, transmite Reuters, potrivit news.ro.

UPDATE Experți europeni de frunte din domeniul militar și al apărării sunt foarte îngrijorați și avertizează că Vladimir Putin plănuiește un atac asupra teritoriului NATO, scrie Bild, care a realizat o analiză legată de această amenințare. Pericolul a devenit deosebit de clar săptămâna aceasta, la târgul de apărare „Defence 24 Days” din Polonia: „S-a decis deja că Țările Baltice vor fi atacate de îndată ce Ucraina va fi înfrântă”, spune istoricul militar Philipp Petersen, de la Centrul pentru Studiile unei lumi noi Generation of Warfare, din Washington, DC (SUA).

UPDATE În ultima lună, armata rusă a crescut considerabil numărul de atacuri la sol în estul Ucrainei. Aceasta indică intenția comandamentului militar rus de a consolida succesele armatei sale înainte ca asistența militară occidentală să sosească pe front. Potrivit Institutului pentru Studierea Războiului (ISW), care citează purtătorul de cuvânt al Khortitsa, Nazar Voloshin, numărul ciocnirilor militare din est a crescut semnificativ de la 84 la 8 mai la 146 la 9 mai. Cele mai multe lupte au avut loc pe teritoriul din regiunea Harkov până în zona de graniță a regiunilor Donețk și Zaporojie.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis joi pe şeful Administraţiei Securităţii Statului (echivalentul Serviciului de protecţie şi pază), la două zile după ce doi dintre membrii acesteia au fost acuzaţi de complot în vederea asasinării preşedintelui şi a şefilor serviciilor de securitate ucrainene.

UPDATE ​Primul lot de obuze achiziționat de țările aliate în cadrul inițiativei conduse de Cehia ar trebui să ajungă în Ucraina în luna iunie, a declarat președintele ceh Petr Pavel pentru postul german de televiziune ARD.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a înaintat candidatura lui Mihail Mișustin pentru funcția de prim-ministru către Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, citat de agenția de stat rusă TASS.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 806: Paradă cu arme atomice, vizită cu alertă și demisie la Kiev! Rusia o acuză pe Maia Sandu
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 805: Atac cibernetic în Moldova, paradox istoric, decizie UE și arme chimice! Zelenski: Putin e un nazist
/VIDEO/ „Spart de drogat”? Imagini controversate cu Carla's Dreams la Craiova: Cum își explică artistul comportamentul
/VIDEO/ „Spart de drogat”? Imagini controversate cu Carla's Dreams la Craiova: Cum își explică artistul comportamentul
/VIDEO/ Laundromat! Notele de plată pentru stat. Un judecător, despăgubit cu 850 mii lei. Cine cere 3 milioane de la Ministerul Justiției
/VIDEO/ Laundromat! Notele de plată pentru stat. Un judecător, despăgubit cu 850 mii lei. Cine cere 3 milioane de la Ministerul Justiției
Horoscop de la ChatGPT pentru 20 mai 2024: Berbecii sunt plini de energie, iar Fecioarele au provocări la muncă
Horoscop de la ChatGPT pentru 20 mai 2024: Berbecii sunt plini de energie, iar Fecioarele au provocări la muncă
Atenție șoferi! Restricții de circulație pe 22 mai: Peste 40 de delegații străine sunt așteptate la Chișinău
Atenție șoferi! Restricții de circulație pe 22 mai: Peste 40 de delegații străine sunt așteptate la Chișinău
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 817: Planul G7, atacuri sângeroase și „dublă lovitură”! Zelenski e contrazis, iar Medvedev îl amenință
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 817: Planul G7, atacuri sângeroase și „dublă lovitură”! Zelenski e contrazis, iar Medvedev îl amenință

/VIDEO/ De 5 ani la cârma Ucrainei: Cum a ajuns Zelenski de pe scena comediei pe arena politică globală

missing
20 mai 2024, ora 22:15

Astăzi urma să se încheie mandatul de președinte al lui Volodimir Zelenski, însă pentru că Ucraina este în război și sub legea marțială, liderul de la Kiev rămâne la putere. Fostul actor de comedie a surprins o lume întreagă acum cinci ani, când a câștigat alegerile prezidențiale cu o majoritate covârșitoare de voturi. După invazia Rusă în țara vecină, însă, a ajuns unul din cei mai influenți lideri politici de pe glob. Iată câteva momente-cheie ale mandatului său.

Volodimir Zelenski a devenit popular în Ucraina jucând într-o comedie TV rolul unui profesor de istorie onest și naiv care devine în mod neașteptat președinte, după ce un elev îi publică o tiradă anticorupție, care se viralizează. 

„Bună dimineața, domnule președinte!”

Aventura politică a lui Zelenski, pe atunci actor de comedie, a început aproape ca o farsă și a fost considerată inițial de unii ca fiind o glumă.

„Aceasta. Aceasta este o nouă față”.

Zelenski a ajuns la putere acum cinci ani cu un scor covârșitor de 73 la sută din voturi, promițând să lupte împotriva corupției și să aducă pacea în estul țării.

Pe 20 mai 2019, el a fost învestit în funcţia de preşedinte al Ucrainei şi s-a grăbit să confrunte regimul anterior. Chiar dacă Zelenski anunța atunci drept sarcină prioritară un armistiţiu durabil cu rebelii pro-ruşi din estul ţării, situația a devenit tot mai amenințătoare și a culminat cu o invazie rusă la scară largă, pe 24 februarie 2022.

„Astăzi, Rusia a început o invazie în Ucraina. Putin a început un război împotriva Ucrainei, împotriva întregii lumi democratice”.

La scurt timp au apărut zvonuri potrivit cărora președintele ar fi fugit din țară. Zelenski, însă, le-a dezmințit imediat, reușind astfel să consolideze nu doar populația țării vecine, ci și liderii occidentali.

„Suntem cu toții aici. Soldații noștri sunt aici. Cetățenii sunt aici și noi suntem aici. Ne apărăm independența”.

Câteva zile mai târziu, liderul de la Kiev a depus cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană și a solicitat partenertilor din vest sprijin militar pentru a-și apăra țara. Deși inițial neexperimentat în politică, oficialul s-a făcut remarcat prin abilitățile sale de comunicare. În cei peste doi ani de război, Zelenski se adresează zilnic poporului pe rețelele sociale și menține dialogul cu partenerii. Chiar dacă sprijinul pentru liderul ucrainean a mai scăzut pe măsură ce războiul a continuat, un sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev la începutul lunii februarie a arătat că 69% dintre respondenți consideră că Zelenski ar trebui să rămână la putere până la ridicarea legii marțiale.

Scandalul din justiție a ajuns la CNA! Procuratura Anticorupție susține că mesajele dintre Platon și Colenco despre fosta judecătoare Tatiana Răducanu se aflau de peste cinci ani în computerul de serviciu al unui ofițer de acolo. / Deținutul politic, Victor Pleșcanov, a fost pus în libertate de autoritățile separatiste de la Tiraspol. Semnarea actului de grațiere a avut loc cu o zi înainte de întrevederea de astăzi a vicepremierului Serebrian cu șeful diplomației regiunii. / Și-au transformat casa într-o speluncă de droguri. Un cuplu din capitală cultiva marihuana în apartament. Bărbatul a fost reținut de poliție.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Parlamentul a acceptat demisia Tatianei Răducanu din Comisiile Prevetting și Vetting. Președintele Legislativului susține, însă, că Răducanu s-a grăbit cu demisia și critică scrisoarea Procuraturii Anticorupție și activitatea Veronicăi Dragalin. / Ex-judecătorul Gheorghe Marchitan, cercetat în dosarul „Laundromat”, rămâne vinovat, dar scapă basma curată. Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința primei instanțe. Magistratul a scăpat de răspundere penală din cauza expirării termenului de prescripție. / Incendiu la un service auto de pe strada Calea Basarabiei din capitală! Cinci echipaje de pompieri au intervenit pentru a lichida flăcările.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
A fost ultima zi în care pretendenții la funcția de procuror general și-au putut depune dosarele. Sunt patru candidați la șefia Procuraturii Generale. / Încă o tranzacție cu banii lui Șor zădărnicită! Oamenii fugarului Ilan Șor au încercat să aducă de la Moscova echivalentul a peste două milioane de lei. Au rămas, însă, fără bani, la scurt timp după aterizarea la Chișinău. / Procuratura Anticorupție confirmă autenticitatea scrisorii, în care membra comisiei Pre-Vetting și Vetting, Tatiana Răducanu, este suspectată de legături cu fugarii Platon și Șor. Iar șefa statului cere probe pentru aceste acuzații.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Încă 30 de zile de arest pentru bărbatul suspectat de răpirea și uciderea cu deosebită cruzime a tinerei de la Orhei. Individul refuză în continuare să colaboreze cu ancheta și se declară nevinovat. / Scandal în justiție! Membra comisiei pre-vetting și evaluare a procurorilor, Tatiana Răducanu, a demisionat. Asta- după ce în spațiul public a apărut un document semnat de șefa Procuraturii Anticorupție, în care se menționează că Răducanu e investigată pentru acțiuni de corupție în interesele lui Platon și Șor. / Maladie periculoasă în capitală. Un copil de patru ani s-a îmbolnăvit de tetanos. Micuțul nu a fost vaccinat.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Creştinii ortodocşi își pomenesc astăzi morții. Oamenii au mers la cimitire pentru a cinsti memoria celor trecuţi în nefiinţă. La cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chişinău, cel mai mare din Europa, au venit mii de oameni. /Serviciul Meteorologic de Stat a emis Cod Galben de îngheț. Acesta intră în vigoare astăzi, și este valabil până pe 16 mai. Între timp, agricultorii spun că din cauza vremii, culturile de toamnă s-au dezvoltat rapid, dar nu calitativ și vom avea roadă mai puțină. /În anul 2023 au fost constatate peste 700 de mii de contravenţii, în creștere cu 75 de mii față de anul precedent. Cele mai multe nereguli au fost în traficul rutier.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Rusia încearcă să deschidă un nou front în Ucraina. Armata Moscovei a lansat azi dimineață un atac terestru cu blindate asupra regiunii ucrainene Harkiv. Kievul susține că a respins ofensiva. / Poliția va împărți aproape 200 de amenzi peroanelor care au purtat, ieri, panglica Sfântul Gheorghe, simbol interzis în Republica Moldova. Despre ce sancțiuni este vorba, vă spunem imediat. / Armata Națională anunță noi exerciții de mobilizare cu rezerviștii. Bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani sunt chemați pentru clarificarea situației militare și înmânarea ordinului de participare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Estimări optimiste de la comisarul european Johannes Hahn. De Ziua Europei acesta a venit la Chișinău ca să ne spună că țara noastră ar putea adera la familia europeană înainte de anul 2030, așa cum estimează autoritățile moldovenești. / Ziua Europei și Ziua Victoriei, sărbătorite în aceeași zi, au adus în capitală două lumi paralele. În timp ce unii au ținut să ajungă neapărat în orășelul european amenajat în Piața Marii Adunări Naționale, alții au fluturat drepelul sovietic și panglica sfântului Gheorghe. / Orașul Strășeni a prins astăzi culoare. Dansatori de la noi, dar și de peste Prut ,au defilat prin localitate și s-au prins în hore în cadrul unui festival al dansului popular.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Avertizare de la poliție. Toți cei care vor purta de 9 mai panglica Sf. Gheorghe riscă amenzi. Acestea pot ajunge până la 9 mii de lei pentru persoanele fizice, iar în cazul demnitarilor- până la 18 mii de lei. / Reguli mai simple de creditare prin intermediul programului 3.7.3. Care sunt modificările? / Ambasadorul UE la Chișinău spune că negocierile cu cele 27 de state membre ale Uniunii Europene ar putea începe la sfârșit de iunie. Asta chiar dacă racordarea legislației naționale la cea europeană este abia la prima etapă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fostul premier Vlad Filat a fost declarat nevinovat într-un nou dosar de spălare de bani. Procurorii afirmă că vor contesta decizia primei instanțe. / Poliția a confiscat sute de mii de ziare și pliante propagandistice ale partidelor controlate de Șor. Oamenii legii susțin că aceste au fost tipărite ilegal, înainte de startul perioadei electorale. / Compania care a livrat în magazine tone de banane cu pesticide riscă să-și piardă licența de activitate pentru un termen cuprins între 3 luni și un an. Va plăti și amenzi- de maximum 21 mii de lei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Un preot din raionul Drochia a descoperit ieri că, în noapte Învierii, i-au intrat hoții în casă. Slujitorul bisericii a fost prădat de 200 de mii de lei. / Programul „Prima Casă”, menit să asigure cu spații locative familiile tinere, este în prag de faliment. Statul este decis să revigoreze proiectul lansat de Plahotniuc. Cum anume? / Peste 20 hectare de stuf au ars azi dimineață pe lacul Dănceni, iar vântul puternic a umplut cu cenușă gospodăriile din preajmă. Pompierii cred că incendiul a fost provocat de neatenția oamenilor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
De astăzi plătim mai puțin pentru gaze. Decizia ANRE cu noul tarif a fost publicată în Monitorul Oficial. /Tone de banane cu pesticide s-au vândut la două rețele de magazine din Moldova, fiind retrase abia la a treia zi după ce testele de laborator au indicat că sunt nocive. Care este explicația autorităților? / De ziua Internațională a Libertății Presei zeci de ziariști și activiști civici au pichetat sediul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, în semn de solidaritate cu jurnaliștii ruși care mai rămân liberi, dar în condiții de cenzură.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se ieftinește gazul. Consumatorii casnici vor achita cu un leu și 35 de bani mai puțin. Noul tarif va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. / O nouă criză în sistemul judecătoresc! 17 magistrați de la Curtea de Apel Chișinău au anunțat că pleacă din funcție. Fug deoarece nu vor să fie supuși evaluării externe, susține președintele CSM. / Noi violențe la Tbilisi. Protestatarii au încercat să forțeze intrările și să intre în Parlament. Pentru a-i dispersa, poliția a recurs la gaze lacrimogene și grenade asurzitoare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
/Ziua Internațională a Muncii este sărbătorită astăzi în majoritatea țărilor lumii. În Republica Moldova epicentul sărbătorii a fost la Comrat, unde oameni din anturajul cârnăciorilor Ilan Șor au criticat guvernarea și au împărțit frigărui. /Îmbulzeală la aeroport. Înăsprirea regulilor de securitate ține afară oamenii care vin să-și petreacă sau să-și întâlneacă apropiații. Autoritățile promit să renunțe la restricții din 16 mai. /Focuri de armă în centrul capitalei. Un bărbat a tras, în plină stradă, dintr-un pistol în amicul său de pahar. Medicii luptă pentru viața victimei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Mitropolitul Moldovei, subordonat canonic bisericii ruse, sugerează că în frecventele sale deplasări la Moscova le spune superiorilor săi că nu este de acord cu războiul din Ucraina, dar, în același timp, mitropolitul Vladimir evită să condamne agresiunea militară a Rusiei. /Directoarea spitalului de Psihiatrie din Bălți este acuzată că și-a cumpărat mobilă acasă din contul bolnavilor. CNA a pornit un dosar pe delapidarea a o sută de mii de lei din bugetul spitalului. /De mâine, Republica Moldova poate exporta carne de pasăre în Uniunea Europeană. Bruxelles-ul își deschide hotarul pentru produsele proaspete, dar și congelate, după trei ani de negocieri. Cât de atractivă este pentru producătorii noștri, aflați în câteva minute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fără panglica Sfântul Gheorghe și în acest an. Autoritățile anunță amenzi de la 4 mii 500 la 18 mii de lei pentru cei care vor purta simbolul agresiunii ruse. /De la 1 mai, accesul pe Aeroportului Internațional Chișinău va fi permis doar pasagerilor. Măsurile sunt luate pentru a spori nivelul de siguranță de sărbători, odată cu creșterea fluxului de pasageri. /Schemă de însușire ilegală a terenurilor din capitală, deconspirată de CNA. Oamenii legii au descins pe 30 de adrese, într-un dosar de corupere pasivă și luare de mită.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tragedie într-o familie din Chișinău. Copilul acestora, în vârstă de opt ani, s-ar fi împușcat cu arma tatălui, deținută legal. Surse apropiate anchetei au declarat pentru TV8 că băiatul a făcut-o conștient. /Gazul natural s-ar putea ieftini. Moldovagaz a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să revizuiască tariful de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii finali. /Cetățenii moldoveni care trăiesc în SUA, Canada, dar și alte patru țări vor putea vota prin corespondență la alegerile prezidențiale și la referendumul cu privire la aderarea la UE, care vor avea loc în această toamnă. Deputații au aprobat în lectura a doua un proiect de lege în acest sens.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Mitropolitul Vladimir îi cheamă înapoi pe preoții care au trecut la Mitropolia Basarabiei. După ce i-a renegat, interzicându-le să oficieze slujbe, aceasta îi îndeamnă să se pocăiască și să revină în subordinea lui. /Dosarul pe numele bașcanei Găgăuziei a ajuns pe masa judecătorilor. Evghenia Guțul riscă până la șapte ani de pușcărie pentru că a acceptat cu bună știință zeci de milioane de lei de la gruparea criminală Șor. /A plouat cu nisip adus din Africa. Un ciclon venit din Sahara a acoperit țara cu praf. Ce spune Agenția de Mediu despre nivelul de poluare?
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Peste 20 de milioane de lei au fost confiscați la Aeroport de la oamenii lui Șor. Procurorii au deschis un dosar penal pentru contrabandă în proporții deosebit de mari în interesul unui grup criminal organizat. /Tânăra de la Orhei, găsită moartă după opt zile de căutări, a fost condusă astăzi pe ultimul drum. Rudele și sătenii fetei spun că vor cere ca vinovatul să primească pedeapsa maximă. /Atac cu drone la Odesa. Nouă persoane, printre care patru copii, au fost rănite. Militarii ruși au atacat cu drone și Kievul.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Apar primele detalii despre cauza decesului tinerei de 19 ani, dispărută la Orhei. Potrivit anchetei, Ana Maria ar fi decedat în urma unei traume cranio-cerebrale deschise. Mai mult, surse TV8 spun că pe trupul neînsulfețit al tinerei au fost găsite urme de tortură. /Costul terenurilor pentru construcții din Chișinău s-a dublat în ultimii doi ani. Experții dau vine pe pandemia de Covid, ce a declanșat o cerere sporită pentru loturile de construcții. /Agenția Servicii Publice ar putea fi obligată să plătească unei companii bulgare peste 100 de milioane de lei în dosarul schemelor cu pașapoarte. Direcotrul ASP susține că în spatele firmei bulgare sunt Vlad Plahotniuc, Vladimir Andronachi și Alexandru Vîlcu.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
30 de zile de arest pentru șoferul mașinii în care a urcat tânăra însărcinată, dată dispărută la Orhei. Acesta este suspectat de răpirea fetei de 19 ani. / Parlamentul inițiază procedurile tehnice pentru organizarea referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană pe 20 octombrie. A fost înregistrat în Legislativ și proiectul de lege care prevede modificarea Constituției, astfel încât integrarea europeană a țării să devină ireversibilă. / Licitația pentru închirierea spațiilor comerciale de la Aeroportul Chișinău a eșuat pentru că gruparea Șor ar avea în continuare interes să o saboteze. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu spune că o nouă licitație ar putea fi anunțată săptămâna viitoare.

/VIDEO/ Scandal cu iz penal: Un pădurar se plânge că șeful de ocol i-ar cere mită. „Jur pe copiii mei că nu e așa”
/VIDEO/ Scandal cu iz penal: Un pădurar se plânge că șeful de ocol i-ar cere mită. „Jur pe copiii mei că nu e așa”
/VIDEO/ Laundromat! Notele de plată pentru stat. Un judecător, despăgubit cu 850 mii lei. Cine cere 3 milioane de la Ministerul Justiției
/VIDEO/ Laundromat! Notele de plată pentru stat. Un judecător, despăgubit cu 850 mii lei. Cine cere 3 milioane de la Ministerul Justiției
/VIDEO/ Blocarea TikTok și Telegram în timpul campaniei electorale - zvon sau realitate? Președinta: „Nu am de ce să...”
/VIDEO/ Blocarea TikTok și Telegram în timpul campaniei electorale - zvon sau realitate? Președinta: „Nu am de ce să...”
Republica Moldova, neatractivă? Ulianovschi: Războiul din Ucraina nu este principalul motiv pentru care nu vin investitori străini
Republica Moldova, neatractivă? Ulianovschi: Războiul din Ucraina nu este principalul motiv pentru care nu vin investitori străini
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 816: Sfatul lui Băsescu pentru Moldova, atacuri mortale și navă distrusă! Avertizarea lansată de Estonia
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 816: Sfatul lui Băsescu pentru Moldova, atacuri mortale și navă distrusă! Avertizarea lansată de Estonia

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram