După ani petrecuți prin internate, acum au parte de ceea ce le-a lipsit cel mai mult: căldură, dragoste și siguranță. Le-au găsit pe toate în „Locuința protejată”, un serviciu social destinat persoanelor adulte, cu dizabilități intelectuale ușoare. În țară sunt câteva astfel de locuințe, gestionate de consiliile raionale, în comun cu organizația Keystone Moldova. Una se află în orașul Fălești. Aici, șase bărbați, care și-au trăit copilăria prin internate, învață deprinderi elementare de viață. Ghidați de asistentele sociale, ei fac mâncare, își strângă paturile și chiar se duc la magazin. Și, în timp ce ei locuiesc aici, autoritățile încearcă să le găsească rudele și să le convingă să-i ia acasă. Ori să se integreze în comunitate, căsătorindu-se. Unii stau în această casă de aproape 10 ani, de când a început să funcționeze serviciul, semn că integrarea lor în familie este aproape imposibilă. Nu ajung în stradă, pentru că managerul centrului le prelungește șederea cu încă un an.
Casă și masă pentru adulții cu dizabilități ușoare
La prima vedere, pare o casă ca multe altele. Dar când îi deschizi ușa, afli că istoriile pe care le ascunde sunt mai diferite decât în alte locuințe. Este o locuință protejată, un serviciu social alternativ celui rezidențial, destinat adulților care suferă de boli mintale. În această casă, șase bărbați își duc traiul în liniște. Toți au ajuns aici pentru că nu unde se duce în altă parte. Rămași de mici fără părinți, unii și-au petrecut copilăria prin internate. Este și cazul lui Vasile, care și acum își amintește coșmarul de acolo.„Am fost la internat, demult am fost. - Când erai micuț... - Eram mititeluț. Eu am plâns. - De ce plângeai? - Am fost la internat. - Era greu acolo. - Da, greu. Greu merg eu. - Plângeai că voiai acasă? - Da, eu voiam acasă.”

Loviturile și tortura erau la ordinea zilei. „Ucide cu bățul, sparg capul. Dau cu bățul, mă dor mâinile, picioarele...”, își amintește Vasile.
În această locuință din Fălești, Vasile este acum gospodarul casei. Iată și de ce: „El cunoaște tot ce este în beci. Gospodarul casei, da. Dacă ceva, du-te și adu din beci, îl trimitem pe cineva și spune că nu am găsit, apoi Vasilică știe totul unde pune, de unde ia, de unde aduce. Da? - Da. Aha. Tot. - El e mai mult acasă, el nu se duce la muncă, el nu merge la lucru. Când băieții se duc la serviciu, deja el rămâne și de atâta el cunoaște. - Merg greu. - Ce să facem? Asta e.”
Vasile este de la începuturi aici. A venit în această locuință din 2014 și, dacă nicio rudă nu va dori să-l ia acasă, va continua să stea aici. De ceva timp, autoritățile au aflat că are o soră și un frate. De sărbători, rudele vin să-l viziteze, ceea ce este mereu un motiv de bucurie pentru el. „Iarna vine. Când vine, facem masă mare, tort... Facem masă mare. - Îți place aici ție? - Da. - De ce îți place? - Mă joc cu ața. În beci mă duc, după morcov, ceapă, în beci. ”
Când le-am trecut pragul, Vasile și un alt locatar, pe nume Oleg, pregăteau legumele pentru borș.
„Tu de ce nu curăți? - Nu am cuțit! - Iată ia cuțitul, ia acolo! -Dați-mi, vă rog, un cuțit. Haide că o să curăț. Am promis, curăț, curăț. Ia uită-te, care mai repede o să curețe? - Eu! - Eu, cred că. Îmi pare că eu o să fiu prima. Numai că eu știi ce o să fac? O să tai practic tot cartoful acesta. - Și morcovul din beci îl aduc. - Morcovul l-ați terminat deja, până să vin eu. Și cam așa decurg toate zilele voastre acum, da? - Da. -Mâncare aveți de făcut. - Mâncare. - Paturile, da? - Da, paturile. - La televizor vă uitați? - Da. - La Tv8 vă uitați? - Numai oleacă. - De ce numai oleacă? - Mă tem cu ochii.”
Deși are vederea slabă, îi place să facă diferite lucrări migăloase, ce necesită multă concentrație și răbdare. „Iaca floarea. - Îți mai dau una. - Una. Floarea e frumoasă. - Da, e strălucitoare. - E frumoasă floarea. - Dar hai și pe mine să mă înveți. - Hai învață-te! - Mă învăț, dar mi-e greu să fac, nu pot așa ca tine să fac. - Stai oleacă. Cum am făcut... - Ție ți-e greu un pic să vezi pentru că ai probleme cu ochii? Cu vederea ai probleme... - Da, și cu picioarele...”
Într-o altă cameră, un alt Vasile pregătea jucării pentru brad. „De unde le-ați luat? -Din pădure. -Ați fost dumneavoastră în pădure sau vi le-a adus cineva? - Tot eu aduc.”

Este cel mai vârstnic dintre toți bărbații casei, având 45 de ani. Vasile a venit aici de la internatul din Bădiceni, este fără părinți, dar are doi frați. În timp ce Vasile transforma conurile în jucării pentru brad, Iurie era concentrat cu un film la televizor. L-am întrebat și pe el despre dorințele la trecerea dintre ani. „ - Să cumpăr telefon. -Un telefon ai nevoie? Da ce să faci cu el? Să te joci, să asculți muzică... - Muzică! - Mai mult muzică. Să vorbești cu cineva la telefon, mesaje... - Da. Cu fetele! - Așa, am aflat ceva interesant! Cu fetele! Ai vreo fată ca să-i scrii mesaj? -Nu.”
Cel mai tânăr beneficiar al Locuinței protejate este Ion, pe care l-am găsit la lucru. Din 2019, de când a ajuns aici, s-a angajat, fiind singurul care activează cu carnet de muncă. Lucrează ca măturător, iar toți banii îi strânge cu grijă, pentru că are un vis. Să-și cumpere o casă care să fie doar a lui și în care să dea viața unei noi familii. „De ce-mi trebuie o casă? Ca să stau de sine stătător. - Ți-ai dori și o familie? - Păi, desigur.”
Adulții învață deprinderi elementare de viață
Nu toți însă pot să-și gestioneze banii, oricât de mult nu ar fi încercat asistentele sociale să-i învețe cum să-i administreze corect. „Lucrul cel mai greu pe care îl întâlnim este că ei nu-și pot gestiona banii. Am încercat, eu ca profesoară de clasele primare, să-i ajutăm, să le explicăm.”, ne spune Lilia Neghin, managera serviciul social „Locuința protejată”. Tot ca să-i învețe deprinderi elementare de viață, bărbații sunt trimiși singuri la magazin. De obicei, cumpără pâine. Ne-am oferit să-i însoțim. La nici o sută de metri, a apărut și prima problemă. Au uitat banii! I-am încurajat să nu ne abatem de la drum, mai ales că Vasile se deplasează cu greu. Mersul la magazin este o mică aventură pentru ei, pentru că ai ocazia să interacționeze cu lumea din afara curții lor. Unii vecini îi cunosc deja. Și la magazin sunt cunoscuți, vânzătoarele fiind binevoitoare cu ei. „Pentru asta oferim, de fiecare dată... Ține! E atât de satisfăcut. - Mulțumesc, mulțumesc. - Îți place? - Da!”

Ziua, alături de ei se află managera serviciului și două asistente sociale, nopțile însă rămân singuri, aflăm de la managera serviciului: „Eu, ca manager, și cei doi asistenți social, îi dirijăm și îi deprindem tot lucrul pe care trebuie să-l facă dacă ar deveni de sine stătător. Mâncare, curat, igienă, baie. Cumpărături. De oarece, Consiliul ne plătește doar comunalele, dar alimentația este din alocațiile de dizabilitate.”
Locuința a fost procurată de organizația internațională Keystone Moldova, care sprijină acest proiect, alături de consiliile raionale. Un asemenea serviciu există în câteva localități. În Fălești, serviciul a fost lansat acum aproape 10 ani. „Prima dată au fost selectați de către Keystone Moldova, pentru dezinstituționalizare. Mai departe, dacă am reușit să integrăm o persoană, plasăm altă persoană care nu are unde se duce.”, declară Dina Ceban, șefa interimară a Secției protecția persoanelor în etate și cu dizabilități, din orașul Fălești. Ca să ajungă aici, persoanele trec printr-o procedură de admitere, apoi dosarele lor ajung la o comisie a consiliului raional, care decide mai departe plasarea lor în cadrul locuinței protejate. De la începutul serviciului și până în prezent, în această locuință din orașul Fălești au fost cazați 11 bărbați. Dintre ei, cinci au fost integrați în societate, după ce rudele au fost de acord să-i ia acasă.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan