Astfel, pe teritoriul municipiului au fost deschise de puncte anticaniculă, care sunt dotate cu tot necesarul pentru a interveni atunci când pacienții și cetățenii solicită ajutor.
Moldovanu a mai menționat în cadrul ședinței primăriei că unele zone de agrement nu sunt autorizate și nu dispun de puncte medicale. În acest sens este necesară dotarea acestora cu lucrători medicali și spațiu pentru acordarea primului ajutor. Șeful Direcției sănătății a mai solicitatea amplasarea unui echipaj medicap pe plaja de la Vadul lui Vodă.
Menționăm că codul galben de caniculă se va menține până pe 1 iulie.




































