Învingătorii au depus eforturi conjugate în echipe formate din patru studenți la drept, care au fost coordonate de profesori notorii în drept.
Concurenții au avut sarcina să participe la simularea proceselor cauzelor identice celor care sunt examinate de CCM. În debutul concursului, a avut loc o tragere la sorți, astfel încât în cadrul concursului studenții au reprezentat deputați, miniștri, avocați sau alte părți ale procesului. Participanții au concurat în trei faze, începând de luni, 19 iunie 2017.
În cadrul echipei de la USM au participat studenții Alina Gaja, Elena Prohnițchi, Pavel Digori și Vlad Bercu, iar în componența echipei de la ULIM au fost Ana Indoitu, Adrian Gamarța-Eșanu, Irina Buzu și Roman Maican.

Foto: constcourt.md
Pe lângă studenții de la aceste universități, la concurs au participat reprezentanți de la ASEM, USEM, USPEE „Constantin Stere” din Chișinău, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul și Universitatea de Stat din Comrat.
Scopul acestui concurs, organizat în premieră pentru Moldova, este să ofere posibilitatea studenților să aplice în practică cunoștințele teoretice acumulate și să dezvolte abilitățile practice de pledanți în fața CCM. Concursul s-a desfășurat cu sprijinul proiectului Uniunii Europene ”Suport pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova.”

Foto: constcourt.md

Foto: constcourt.md




































