Aceştia s-au dovedit a fi cinci bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 28 de ani, domiciliați în municipiul Chișinău și Ialoveni. Trei dintre ei au fost anterior judecaţi pentru mai multe genuri de infracţiuni.
Totodată, s-a stabilit că în dimineaţa zilei de 6 mai curent, suspecţii deghizaţi cu măști şi mănuşi, au pătruns într-o gospodărie din raionul Ialoveni, unde au imobilizat victimele cu o bandă din plastic, aplicând violența fizică față de stăpânii casei în vârstă de 67 şi 69 de ani. Suspecţii au sustras de la aceștia mijloace bănești în sumă de 2.000 de lei.

În cadrul cercetărilor efectuate de membrii grupei operative la locul faptei, au fost depistate și ridicate urme papilare, bandă adezivă, bandă de fixare din plastic și mănuși de examinare confecționate din latex. Totodată, din curtea victimelor, precum și de pe traseu au fost ridicate urme de încălțăminte.
Urmare a perchezițiilor efectuate la 5 august curent, de la domiciliile suspecţilor, s-au depistat și ridicat o cagulă de culoare neagră, bandă adezivă, bandă de fixare din plastic și mănuși destinate pentru construcții, telefoane mobile şi un calculator. De asemenea, de la unul dintre suspecți, a fost ridicată ca probă, încălțămintea pe care era afișată inscripţia urmei depistate la locul infracţiunii. Patru dintre suspecți își recunosc vina în totalitate.

Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală, iar conform legislaţiei în vigoare, persoanele culpabile de tâlhărie se pedepsesc cu închisoare de la opt la 10 ani sau cu amendă în mărime de la 67.500 la 117.500 lei.
La moment, se întreprind acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație, în vederea întăririi bazei probatorii, stabilirii altor membri activi a grupării. Totodată sunt desfășurate măsuri în vederea stabilirii apartenenței acestora la comiterea altor infracțiuni, înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.






































