„Scopul nostru este ca această acțiune să o finalizăm până la 30 august, astfel încât fiecare copil, fiecare elev din familii nevoiașe să meargă la școală cu un ghiozdan nou, cu rechizite școlare”, a declarat Rita Manole, reprezentantul fundației „Din suflet”.
Reprezentantul Galinei Dodon a mai menționat că, tot cu sprijinul fundației soției președintelui, 40 de copii vor merge, până la sfârșitul verii, la o tabără de odihnă de la Vadul lui Voda, iar alți zece micuți diagnosticați cu hipoacuzie ar urma să beneficieze de un implant cohlear.
Anterior, prin intermediul unei alte fundații de caritate, a fost construit un teren de joaca în curtea vilei prezidențiale de la Condrita și încă unul în fața casei lui Igor Dodon din sectorul Buiucani.




































