Luna august este cea mai potrivită pentru a pregăti murături și salate ce ar urma să fie consumate iarna. Dis-de-dimineață, l-am prins pe domnul Petru, împreună cu fiica sa, culegând roada. „Pentru marinat sau murat roșiile trebuie să fie tari, căci au o consistență cărnoasă. Se menține mai bine în borcan și la iarnă o mănânci bine dar nu se fărâmă”, explică gospodarul Petru Savin.
După ce a pregătit toate ingredientele necesare, acesta s-a pus pe treabă, ajutat de fiica sa, cel mai iscusit bucătar din familie. Ingredientul principal, spune el, este buna dispoziție și plăcerea de a găti. Bărbatul folosește rețeta mamei sale, care, la rândul ei, a preluat-o de la bunici. „Secretul fiecăruia este intuiția și dispoziția cu care lucrez, cu care marinez aceste roșii și forma pe care o alegi la roșii. Acesta ar fi ca acesta să fie tare, dar nu moale”, spune bărbatul.
Marinatul roșiilor nu este neapărat treaba gospodinei. Un bărbat adevărat trebuie să știe nu doar să bată cuie prin ogradă, dar și să facă murături. Petru Savin este convins că roșiile marinate de el sunt cele mai gustoase.
„Un gospodar bun trebuie să puie roșiile la marinat, castraveți, varza murată tot ce trebuie de marinat tot trebuie să facă un gospodar”.
Patricia, fiica lui, este și ea curioasă să afle secretele tatălui. „Eu de obicei îl ajut pe tata să pună în borcan și îl iubesc tare. Îmi place când le pun căci nu am făcut asta și mă învăț”, explică fata.
Sezonul pregătirilor pentru iarnă a intrat în linie dreaptă, mai ales că și vremea de afară s-a cam răcit. Istoricii spun că tentația moldovenilor de a-și face în mod exagerat provizii pentru iarnă este o fobie generată de foametea din anii 46-47.




































