Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1679: Planul din 2027, alerta lui Zelenski și ordinul lui Putin. Kievul: „Rusia are o mobilizare secretă”

„Game of Thrones” va turna mai multe finaluri pentru a evita posibile divulgări

promo328172702
15 septembrie 2017, ora 11:16

Potrivit ediției digitale a revistei Variety, Casey Bloys, responsabilul cu programe ale canalului HBO, a declarat că scopul acestei acțiuni este de a evita ca adevăratul final să fie dezvăluit înainte de lansarea programată.

“Intenția este ca nimeni să nu știe cum se sfârșește”, a precizat Bloys în timpul unui discurs la universitatea Moravian, din Pennsylvania. “Trebuie să faci acest lucru la un serial atât de popular. Când se filmează, oamenii află. Astfel că trebuie să existe mai multe finaluri, iar răspunsul definitiv să se afle la sfârșit”, a explicat el.

Această strategie a finalurilor multiple au aplicat-o și alte seriale celebre precum ‘Breaking Bad’ sau ‘The Sopranos’ și inclusiv ‘Dallas, în anii 1980. În acest fel, nici măcar actorii nu vor ști care dintre finaluri este cel adevărat.

Filmările la cel de-al 8-lea sezon al ‘Game of Thrones’ vor începe în octombrie și s-ar putea prelungi până în august 2018, astfel încât premiera s-ar putea lăsa așteptată până în 2019.

“Echipa noastră de producție studiază datele pentru filmări și cât timp vor lua efectele speciale”, a precizat Bloys.

‘Game of Thrones’, bazat pe romanele lui George R.R. Martin, a încheiat în august cel de-al 7-lea sezon, cu un episod care a reprezentat un nou record de audiență, cu 16,5 milioane de telespectatori în SUA.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

Benzina și motorina se ieftinesc în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 30 septembrie 2026
Benzina și motorina se ieftinesc în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 30 septembrie 2026
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Taxarea coletelor de pe Temu se amână din nou. Ministra Finanțelor: „Este ceva nou pentru Moldova”
Taxarea coletelor de pe Temu se amână din nou. Ministra Finanțelor: „Este ceva nou pentru Moldova”
/VIDEO/ Criza energetică și dezinformare: Despre manipulările care însoțesc scumpirile, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Criza energetică și dezinformare: Despre manipulările care însoțesc scumpirile, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Un bărbat a vrut să-i dovedească cumnatului că soția îl înșală: Ce riscă după ce i-ar fi trimis un video intim
/VIDEO/ Un bărbat a vrut să-i dovedească cumnatului că soția îl înșală: Ce riscă după ce i-ar fi trimis un video intim

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente