Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, tensiune la ONU și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

În toiul nunților! FISC-ul va monitoriza agenții economici care dețin săli de ceremonii sau restaurante

slide1
29 septembrie 2017, ora 12:10

Astfel, în temeiul informației disponibile, SFS a examinat activitatea unui șir de agenţi economici, ce deţin săli de ceremonii şi/sau restaurante, prin prisma următorilor indicatori:

– tipul obiectului (sală de festivităţi, restaurant, cafenea);
– suprafaţa unităţilor comerciale;
– numărul de locuri;
– regimul de lucru;
– cifra de afaceri;
– povara fiscală;
– numărul mediu de salariați;
– salariul mediu per angajat pe parcursul anului 2016.

Ulterior, SFS a instituit posturi fiscale la 10 agenți economici cu renume din mun. Chişinău care au declarat pierderi sau au înregistrat profit nesemnificativ în raport cu venitul total declarat şi cu pondere mică a achitărilor în total venituri.

Drept rezultat, în perioada lunii curente, SFS a stabilit că în timpul funcționării postului fiscal, la cei 10 agenți economici monitorizați a fost înregistrată o creștere a volumului de livrări cu 6,5 milioane lei sau cu 40,49% mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent de activitate (inclusiv livrările prin intermediul mașinii de casă și control).

Verificările vor avea loc pe întreg teritoriul țării.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Record la benzină și motorină: Cum se formează prețul carburanților în Moldova
/INFOGRAFIC/ Record la benzină și motorină: Cum se formează prețul carburanților în Moldova
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
/VIDEO/ AMPRENTE: Tragedia de la Măgdăcești. Cine trebuia să intervină?
/VIDEO/ AMPRENTE: Tragedia de la Măgdăcești. Cine trebuia să intervină?
Adolescentă de 16 ani, dată dispărută în Chișinău: A închis telefonul poliției
Adolescentă de 16 ani, dată dispărută în Chișinău: A închis telefonul poliției

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente