Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1680: Explozii în Moldova, prețul alertelor și avertisment atomic. „Putin repetă cea mai mare catastrofă”

Cum evităm mâncatul pe fond emoţional. Așa poți slăbi sănătos, după sfaturile specialiştilor

acasa
07 iulie 2018, ora 16:09

Ori de câte ori vorbim de persoane supraponderale sau obeze ne concentrăm mai mult asupra kilogramelor suplimentare, a dietelor ce trebuie urmate şi a problemelor de sănătate ce vin la pachet odată cu greutatea. Psihologii spun însă că nu trebuie să rezolvăm doar afecţiunea, ci şi lucrul ce a provocat-o, scrie antena3.ro.

„Când eşti supraponderal sau obez greutatea este o consecinţă, un simptom al unei probleme de alimentaţie. Însă această problemă are de obicei o cauză de natură emoţională – o stimă de sine scăzută, lipsa autocontrolului, nevoia de atenţie.

Rădăcinile problemelor pot, de multe ori, să se întindă până în copilărie. Neştiind ce să facem cu emoţiile negative încercăm să le rezolvăm prin mâncare. Mâncând evităm, de fapt, confruntarea cu emoţii prea puternice, ne oferim un pic de confort, o recompensă. Ceea ce simţim atunci când avem nevoie de mâncare este de fapt tristeţe, teamă, respingere,  singurătate. Avem nevoie să fim măcar buni cu noi înşine, iar mâncarea este un surogat facil. Oferindu-ne asta ne simţim un pic mai iubiţi“, susţine psihologul Simona Popescu.

„Orice dietă drastică sau care presupune înfometare va crea, în primul rând, carenţe nutriţionale grave, ce atrag cu ele probleme de sănătate majore. În al doilea rând va duce la o încetinire drastică a metabolismului, ceea ce presupune că ulterior organismul va absorbi ca un burete tot ce va primi. Celulele grase se vor umfla, vor deveni toxice şi se vor depozita în ţesuturi“, este de părere Luiza Eacobescu, nutriţionist Toman Diet România.

Specialiştii în nutriţie spun foarte clar: o dietă echilibrată şi de succes presupune echilibru. Trebuie să ofere organismului toţi nutrienţii necesari şi să respecte fără abatere regula celor 3 mese principale şi 2 gustări pe zi, astfel încât nivelul glicemiei să rămână constant şi să nu apară senzaţia leşinătoare de foame.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente