Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

/VIDEO/ Cu cât a scos Guvernul la vânzare compania Air Moldova

airmoldova
27 iulie 2018, ora 19:59

Agenția a menționat că „Air Moldova” se expune pentru prima dată, iar prin vânzarea ei se urmărește atragerea capitalului privat pentru modernizarea flotei aeriene, îmbunătățirea calității serviciilor prestate și extinderea gamei de servicii, dar atragerea pasagerilor de tranzit. Despre privatizarea „Air Moldova” a vorbit și liberalul Mihai Ghimpu, în cadrul unei conferințe în Parlament. Potrivit lui, atunci când partidul său încă făcea parte din coaliția de guvernare, deputații PL au fost de acord cu vânzarea acesteia, însă ar fi avut și câteva cerințe: ca evaluarea întreprinderii să fie făcută de companii specializate din Europa, iar condițiile pentru vânzare să fie puse astfel încât să nu poată fi privatizată de companii off shore, conduse de moldoveni, prin persoane interpuse. Ghimpu crede că guvernarea a scos „Air Moldova” abia acum la vânzarea pentru ca să mai scadă, între timp, valoarea acesteia.

„Se vede cu ochiul liber că dacă te uiți că este intereseul celor de la guvernare. În perioada de vară, când toată lumea e în vacanță, nu se privatizează obiecte. Este scris că cererile se depun în perioada 27 iulie- patru septembrie. Taman când luna august, ceea ce înseamnă că exclud participarea partenerilor din Europa, și le oferă posibilitatea celor de aici să privatizeze „Air Moldova”, a declarat Mihai Ghimpu, deputat PL.

Și expertul economic, Veaceslav Ioniță, consideră că vânzarea companiei Air Moldova ar putea fi riscantă, iar statul va vinde întreprinderea, care deține 50 la sută din fluxul aerian de pasageri, pe un preț derizoriu.

„În condițiile în care asta se întâmplă într-un context nu atât de favorabil, în condiția în care în Republica Moldova toate privatizările mari îs foarte cu multe suspiciuni, eu mă uit cu frică la acest proces”, a spus Veaceslav Ioniță, Expert Economic.

În urma concursului comercial pentru privatizarea a 12 întreprinderi de stat, printre care „Air Moldova”, dar și „Fabrica de sticla din Chișinău”, sau hotelul „Zarea”, statul speră să obțină cel puțin 526 de milioane de lei. Dosarele pot fi depuse între 27 iulie și patru septembrie. La concurs vor fi admiși doar cei care nu au datorii faţă de bugetul public național, au prezentat toate documentele și au propus un preț nu mai mic decât prețul inițial de vânzare.

„Dar nu uitați să participați la privatizarea „Air Moldova” sau măcar „Marza”, „Barza Albă”. Nu stați și voi așa de pasivi”, a susținut Mihai Ghimpu, deputat PL.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
 TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente