Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

Amnistia capitalului subminează noua tranșă a FMI. Banii ar putea să vină doar în iunie-iulie 2019

FMI
25 septembrie 2018, ora 10:04

Potrivit lui Bercu, autoritățile au avut de susținut un examen serios în fața misiunii Fondului Monetar Internațional, care s-a aflat într-o vizită la Chișinău din 13 septembrie până pe 20 septembrie. Așadar, nu s-a discutat despre o nouă tranșă din FMI. Experții Fondului s-au informat despre situația macroeconomică și au purtat discuții privind politica bugetar-fiscală, politica monetară și alte politici relevante, în contextul programului existent susținut de FMI prin mecanismele de finanțare ECF (Mecanismul extins de creditare) și EFF (Mecanismul de finanțare extinsă).

În ultimele luni, Fondul Monetar Internațional s-a arătat îngrijorat de unele decizii ale Guvernului și a anunțat că va face o evaluare suplimentară a unor hotărâri. Este vorba de stimularea fiscală și amnistia capitalului.

La 26 iulie, chiar în ziua în care Parlamentul vota modificările la Codul fiscal și Legea privind declararea benevolă și stimularea fiscală, Reprezentantul Permanent al FMI în Republica Moldova anunța că „opinia preliminară a experților FMI este că pachetul legislativ de modificări bugetar-fiscale și măsuri de amnistie a capitalului, aprobat de curând, nu se aliniază la obiectivele programului susținut de FMI. Măsurile adoptate vor spori caracterul regresiv al sistemului fiscal, vor reduce gradul de conformare fiscală și vor expune sistemul bugetar-fiscal unor riscuri semnificative. Experții FMI analizează la moment implicațiile pachetului de măsuri adoptat, în baza informațiilor acumulate”.

„Autoritățile, probabil, au trebuit să răspundă de ce a fost nevoie de o nouă amnistie fiscală după cea din 2007, care nu prea a excelat prin efecte majore. Și chiar dacă declararea benevolă nu se referă la demnitari de diferit rang sau persoane implicate în devalizarea celor trei bănci falite (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank) și că se va face o verificare a veniturile declarate voluntar, oricum experții vor avea întrebări la care vor dori să aibă răspunsuri. Și nu doar pe această chestiune”, a precizat Vlad Bercu.

De rând cu FMI este îngrijorată și Banca Mondială vizavi de pachetul recent aprobat care vizează stimularea fiscală și amnistia de capital. Acestea pot submina angajamentul Guvernului Republicii Moldova de a lupta împotriva corupției și ar putea avea un impact negativ asupra respectării impozitelor, ceea ce va conduce la riscuri fiscale semnificative. Pachetul este incompatibil cu programul de reformă a politicilor susținut de Grupul Băncii Mondiale.

În concluzie Vlad Bercu, care-l citează pe șeful misiunii FMI la Chișinău, a spus că e necesar ca autoritățile să promoveze în continuare politici prudente și să asigure avansarea reformelor pe parcursul duratei programului. Este esențial ca în perioada preelectorală autoritățile să se abțină de la cheltuielile bugetare neprevăzute.

Programul pe trei ani al autorităților moldovenești, susținut de FMI, a fost aprobat la 7 noiembrie 2016. El este finanțat printr-un credit în valoare totală de 129,4 milioane de drepturi speciale de tragere (DST), sumă echivalentă cu circa 187 milioane de dolari SUA, din care circa 115 milioane au fost deja alocate.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
 TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente