Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

/VIDEO/ Condamnat în dosarul „furtul miliardului”: Beneficiarii finali ai fraudei bancare sunt în Moldova

denis-ureche
19 noiembrie 2018, ora 08:12

Beneficiarii finali ai furtului miliardului sunt în Republica Moldova și administrează acești bani și în țară, și peste hotare. Declarația a fost făcută la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8 de către Denis Ureche, director al „ProAquaCom SRL”, una dintre companiile pe care procurorii moldoveni au inclus-o în așa-zisul „grup Gacikevici”, parte a investigației privind furtul miliardului din sistemul bancar.

Omul de afaceri a declarat că unele întâlniri privind deciziile de bază în schema furtului miliardului au avut loc la hotelul „Luna” din Chișinău: „Eu nu asistam nemijlocit la luarea deciziilor, însă, când eram acolo, eu îl vedeam și pe Oleg Reidman (n.r. deputat în Parlament, în fracțiunea PCRM), cu o zi înainte când urma să se expună pe marginea rezoluției comisiei parlamentare privind elucidarea fraudei bancare, în decembrie 2012. A fost și Iaralov acolo. Lui Reidman i s-a pus textul rezoluției pe masă și el pur și simplu l-a citit a doua zi”, spune Denis Ureche.

Mai mult, omul de afaceri spune că nu exclude că după alegerile parlamentare planificate pentru luna februarie 2019, cetățenii s-ar putea pomeni că din sistemul bancar s-a mai furat un miliard. Potrivit lui, și până în prezent se păstrează „gaura” în Banca de Economii, chiar dacă instituția este în proces de insolvabilitate. Denis Ureche spune că acum activele băncii se vând, dar nu în interesul băncii. „Eu am bănuieli rezonabile că la momentul de față frauda este în continuare”, spune omul de afaceri.

Contactat de TV8, deputatul Oleg Reidman spune că Denis Ureche nu are de unde să știe ce căuta el în cafeneaua hotelului „Luna”: „Eu am văzut ieri emisiunea, până ieri nu am auzit de domnul Ureche. Acolo (n.r. în cafeneaua hotelului „Luna”) se gătește un borș roșu foarte gustos”, a comentat parlamentarul, precizând că nu mai are ce adăuga la acest subiect.

Denis Ureche a povestit în emisiune cum a ajuns să fie implicat în fraudă. Acesta susține că, mai mulți ani în urmă, în compania pe care o conducea au intrat în calitate de investitori două persoane, Ion Lambantu și Iurie Drozt. Omul de afaceri  spune că aceștia doi i-au fost prezentați ca investitori pentru firma sa, însă ei nu au fost niciodată oameni de afaceri și investitori. Ureche spune că avea nevoie de investiții în afacere, iar cei doi i-ar fi sugerat să ia un credit. Ulterior, Ureche spune că noii săi parteneri de afacere ar fi luat un credit de 1,7 milioane de euro, folosind o cerere falsă și semnătura lui, de asemenea, falsificată. Într-un final, potrivit lui Ureche, banii au fost trimiși pe conturi din offshore.

Bărbatul spune că s-a adresat Procuraturii Anticorupție (PA) și Centrului Național Anticorupție (CNA), dar nu s-au luat măsuri. Acesta spune că de la bancă a fost anunțat că acești bani, oferiți ca și credit, o să fie furați. „Creditul acesta este făcut ca să nu fie întors”, i-ar fi spus atunci Viorel Bârcă, fostul șef al BEM.

Ureche spune că cele două persoane, pe care le numește beneficiare ale creditului în cauză, vizat în dosarul fraudei bancare, și-ar fi cumpărat zeci de terenuri scumpe în Italia și apartamente, din banii fraudați.

„Ei au fost nemijlocit acei care au beneficiat din banii din fraudă. Nemijlocit ei au fost „grupul Gacikevici”. Apropo, din câte știu, ei se cunosc și figurează ca martori în dosarul Gacikevici”, a declarat Denis Ureche.

Contactat în cadrul emisiunii, Ion Lambantu a declarat că nu a luat niciodată niciun credit de la Banca de Economii și că nu are nicio atribuție la „furtul miliardului”.

Ulterior, contactat de reporterul TV8, Ion Lambantu a negat repetat implicarea lui în frauda bancară și spune că-l va acționat pe Denis Ureche în instanța de judecată pentru declarațiile pe care acesta le-a făcut: „Este un absurd pe care Denis Ureche vrea să-l treacă în altă categorie. Nicidecum nu mi-am însușit nimic din ceea ce spune el. Poate el vrea să-și hotărască niște relații pe care le are acuma cu judecățile, poate altceva vrea să facă. Eu știu strict că nu am nicio cumpărătură după graniță cum spune el că am cumpărat apartamente sau terenuri în Italia, nu am nimic din asta. Mă voi adresa la Centrul de Investigații Jurnalistice unde voi prezenta toate actele ca să se facă o investigație, dacă nu, mă voi adresa în judecată pentru calomnie și pentru denunț fals care prevede, de asemenea, pedeapsă penală”, ne-a declarat Lambantu.

Nu am reușit să obținem o reacție de la Iurie Drozt, dar, acesta ne-a transmis prin intermediul lui Ion Lambantu că nu vrea să comenteze declarațiile lui Denis Ureche și spune că, de asemenea, îl va ataca în instanță pentru declarații false.

Denis Ureche a fost deja condamnat definitiv la patru ani de închisoare, pentru implicare în așa-numitul „furt al miliardului”, pedeapsă pe care a ispășit-o deja.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
 TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
/VIDEO/ Negocieri cu ușile închise la Tiraspol: Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova a transmis un mesaj în limba rusă
/VIDEO/ Negocieri cu ușile închise la Tiraspol: Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova a transmis un mesaj în limba rusă

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente