Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1681: Notă de protest, apogeu pe front și dronă în premieră. Estonia interzice tranzitul grâului rus

/VIDEO/ Cum va arăta primul hotel spaţial şi care este preţul unui sejur all-inclusive. Primele bilete au fost deja vândute

aurora-2
23 ianuarie 2019, ora 17:52

Potrivit ziarului The Architect, hotelul va fi primul din lume de acest fel, dacă planurile echipei Orion Span decurg cum trebuie. De asemenea, va fi prima staţie spaţială capabilă să funcţioneza ca şi un hotel. Capsula iniţială va avea peste 13 metri în lungime şi mai mult de patru metri în lăţime. Există posibilitatea ca mai multe extensii să fie adăugate pentru a putea fi acomodate mai multe persoane.

Pentru a se putea caza la hotelul spaţial, oaspeţii vor fi nevoiţi să completeze un program de instruire cu o durată de trei luni. Acest program include un curs online, cursuri la sediul Orion Span din Houston, Texas, iar în final un curs de formare chiar la bordul staţiei spaţiale.

Trei luni reprezintă doar o fracţiune din timpul necesar pentru ca un astronaut să se pregătească pentru o misiune spaţială.

„La o altitudine de peste 300 de kilometri, priveliştea va fi mult mai superioară faţă de cea de pe celelalte staţii spaţiale: destul de aproape pentru a fotografia oraşul tău şi îndeajuns de departe pentru a vedea mai mult decât planeta noastră. De asemenea, vor putea fi văzute numeroase răsărituri şi apusuri pentru că staţia spaţială îşi termină traiectoria în jurul Pământului la fiecare 90 de minute”, scriu cei de la Orion Span pe site-ul lor.

Chiar dacă proiectul va fi unul reuşit, rezervarea unui bilet va fi dificilă pentru multe persoane. O excursie de 12 zile va costa în jur de 9.5 milioane de dolari de persoană, iar biletele pentru primele patru luni sunt deja epuizate.

Toţi cei interesaţi trebuie doar să contacteze echipa Orion Span şi să plătească un depozit de 80.000 de dolari.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/PROMO/ Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, invitată la „Cutia Neagră”: De la 20:00, la TV8!
/PROMO/ Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, invitată la „Cutia Neagră”: De la 20:00, la TV8!
/VIDEO/ O dronă a explodat în raionul Orhei: Traficul, sistat în apropiere de Brănești
/VIDEO/ O dronă a explodat în raionul Orhei: Traficul, sistat în apropiere de Brănești
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/HARTĂ/ Guvernul renunță la planul cu 10 raioane: Moldova ar urma să fie împărțită în trei regiuni
/HARTĂ/ Guvernul renunță la planul cu 10 raioane: Moldova ar urma să fie împărțită în trei regiuni

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente