Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova, alertă NATO și atac în Rusia. Zelenski anunță un „acord foarte important”

Mold-Street: Oleg Voronin rămâne fără bancă. La fel şi un milionar democrat

oleg-voronin
25 ianuarie 2019, ora 11:01

Principalul acţionar vizat de decizia BNM este Oleg Voronin (feciorul liderului comunist Vladimir Voronin), care deţine direct 15,92%, iar împreună cu familia – 23,54% din capitalul Fincombank.

Printre acţionarii ce vor trebui să îşi vândă cotele în următoarele trei luni se numără şi soţia lui Vladimir Voronin, Taisia, dar şi nora acestuia şi nepoţii.

Alături de grupul Voronin, acţiona concertat şi compania Avicomagro SRL ce deţine oficial 6,82% (beneficiar figurând Valeriu Verdeş) şi care are o fermă de ovine la Trebujeni, Orhei.

La 11 ianuarie Banca Națională a Moldovei (BNM) a aprobat două decizii prin care acționarii din două bănci comerciale trebuie să înstrăineze acțiunile pe care le dețin. Potrivit deciziei cu privire la „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A. BNM a constatat că un grup de acționari acționează concertat în raport cu banca. Aceștia au achiziționat și posedă o deținere calificată (cotă substanțială) în capitalul social al băncii, în mărime de 36,15 la sută, fără permisiunea prealabilă scrisă a Băncii Naționale. Astfel, au fost încălcate prevederile Legii privind activitatea băncilor.

În consecință, a fost suspendat exercițiul unor drepturi ale acestor acționari, și anume: de vot, de convocare și desfășurare a adunării generale a acționarilor, de a introduce chestiuni în ordinea de zi, de a propune candidați pentru membrii consiliului societății, ai organului executiv și de a primi dividende. Urmare deciziei BNM, acționarii vizați trebuie, conform legii, să înstrăineze acțiunile deținute în capitalul social al „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A.

Current Time 0:00
/
Duration Time 0:00
Progress: NaN%
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - de la 20:00, doar la TV8!
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - de la 20:00, doar la TV8!
/VIDEO/ Negocieri cu ușile închise la Tiraspol: Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova a transmis un mesaj în limba rusă
/VIDEO/ Negocieri cu ușile închise la Tiraspol: Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova a transmis un mesaj în limba rusă
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente