Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1681: Notă de protest, apogeu pe front și dronă în premieră. Estonia interzice tranzitul grâului rus

/INTERVIU. FOTO/ A început să-și deseneze colegii de școală, iar acum caricaturile sale au ajuns peste ocean. Cunoaște-l pe Anatol Fornea

Foto: facebook/anatol
12 aprilie 2019, ora 16:32

A început să-și deseneze colegii de școală, iar acum caricaturile sale au ajuns peste ocean. Este povestea lui Anatol Fornea, tânărul care pe lângă studiile la jurnalism se dedică și hobbyului său, caricaturile. În interviul de mai jos vă invităm să aflați cine îi sunt protagoniștii, unde îi putem admira lucrările și cum reacționează oamenii când se văd în caricaturile sale.

Cum ai ajuns caricaturist, de unde-și trage rădăcinile acest hobby?

Anatol Fornea:Despre pasiunea față de hârtie și pictură pot vorbi mult deoarece este un hobby care s-a născut în frageda copilărie, iar treptat s-a dezvoltat. Într-o perioadă am luat o pauză, însă la etapa actuală am decis să acord mai mult timp acestei pasiuni. 

Într-un alt interviu spuneai că desenai caricaturi și în timpul orelor la școală, cine erau primii tăi protagoniști?

Anatol Fornea: Primii mei protagoniști erau atât colegii cât și profesorii de la școală. Desenam caricaturi pur umoristic, uneori poate prea tare accentuam unele momente mai mult negative ale colegilor mei cât și a profesorilor, dar era pur și simplu dintr-un haz, pentru ca să-i amuz. Iar vara trecută, printr-o simplă glumă, am decis să mă aprofundez în acest domeniu.

Foto: facebook/anatol.fornea

Ai mai multe criterii în baza cărora îți alegi protagoniștii?

Anatol Fornea: Este un singur criteriu, să fie cât mai populari și să aibă influență în lumea virtuală. Cei mai mulți protagoniști sunt reprezentanți de: blogeri, video-blogeri sau chiar influenceri de pe instagram. Uneori, decid să le realizez caricaturi bazându-mă pe postările din rețelele de socializare. Până a începe realizarea caricaturii, neapărat mă documentez, ca să știu ce să reprezint pe foaie. Atunci când desenez vreo caricatură, încerc să accentuez unele elemente din vestimentație, poate din aspect fizic sau niște citate. Mă strădui să le combin, astfel se realizează o caricatură.

Cum reacționează oamenii atunci când se oglindesc în lucrările tale?

Anatol Fornea: Oamenii reacționează pozitiv, cel puțin nu am avut reacții negative din partea celor pe care i-am creionat. Cei care doresc comenzi contra plată la fel reacționează pozitiv. De obicei lucrările pe care le realizez din propria inițiativă mereu sunt deschis să le dărui. Cu persoanele cu care reușesc să stabilesc legătura în mediul online, ne înțelegem și ne vedem. Recent una din caricaturile mele a ajuns în Statele Unite, este caricatura lui „Jacka Banditu”, a recepționat-o recent și chiar mi-a transmis o poză cu ea. 

Foto: facebook/anatol.fornea 

 

Unele caricaturi le putem vedea atât pe facebook cât și pe instagram. Ce te-a motivat să postezi picturile pe rețelele de socializare?

Anatol Fornea: De ce am ales aceste platforme, deoarece prin intermediul lor poți să capeți o notorietate foarte rapid, chiar peste noapte. Aș spune că e logic pentru că în prezent este foarte dificil prin altă metodă să-ți promovezi arta. Rețelele de socializare fiind cele mai optime, adică prin intermediul lor ai acces la un public foarte larg. Expozițiile reprezintă și ele o metodă de a-ți prezenta produsul, dar este puțin mai dificil. Și iarăși prin intermediul rețelelor de socializare oamenii află unde vor avea loc expozițiile, după care vin să le viziteze.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/VIDEO/ O dronă a explodat în raionul Orhei: Traficul, sistat în apropiere de Brănești
/VIDEO/ O dronă a explodat în raionul Orhei: Traficul, sistat în apropiere de Brănești
/PROMO/ Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, invitată la „Cutia Neagră”: De la 20:00, la TV8!
/PROMO/ Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, invitată la „Cutia Neagră”: De la 20:00, la TV8!
/HARTĂ/ Guvernul renunță la planul cu 10 raioane: Moldova ar urma să fie împărțită în trei regiuni
/HARTĂ/ Guvernul renunță la planul cu 10 raioane: Moldova ar urma să fie împărțită în trei regiuni

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente