Jurnalista Angela Brașoveanu continuă să ne relateze de la Cannes, unde zilele acestea are loc unul dintre cele mai populare festivaluri de film din lume. De această dată, citiți o scurtă recenzie la filmul Les plus belles années d’une vie.
Chabadabada din nou, cum s-ar zice
Deși criticii mai cu moț strâmbă deja un pic din nas când aud de Lelouch, coada imensă de draga dimineață și isteria festivă a celor care voiau să nimerească la proiecția filmului Les plus belles années d’une vie (Cei mai frumoși ani ai unei vieți) demonstrează că Un homme et une femme, cu care a luat, în 1966, Grand Prix la același festival, e încă viu. Și iată că, 53 de ani mai târziu, revine în trombă, cu același casting (noutatea e doar Monica Bellucci) pe treptele Cannes-ului, doar că în afara competiției. A fost riscant? Căci nu suntem prea obișnuiți să vorbim fără puțină jenă sau ironie malițioasă despre existența dragostei atunci când durerile de șale te cam împiedică să alergi romantic pe plajă, deși cataracta te ajută să nu vezi chiar clar chipul demolat de timp al iubitului(ei). Da, a fost riscant, a răspuns franc Lelouch. „Ne-am zis: filmăm o zi și vedem ce ne-a ieșit. Dacă nu e bine – abandonăm”. Dar s-a întâmplat magia. Și lucrurile au mers. În zece zile filmul a fost făcut. Ce a demonstrat Lelouch e destul de încurajator pentru cei ce au trecut, vorba poetului, dincolo de ecuatorul vieții: timpul n-a distrus dragostea. Magia se poate produce și se produce din nou. Dorința de seducție este vie și senzualitatea e acolo, intactă.
„A fost ușor să dau ochi în ochi cu mine cea de acum o jumătate de secol. M-am privit și prin ochii lui Claude. Nu e un secret pentru nimeni că noi și Claude suntem un cuplu”, a zis, cu tandrețe Anouk Aimee, surprinzând oarecum jurnaliștii de la conferința de presă. „Doar că eu eram deja actriță când ne-am întâlnit” (Lelouch a avut trei soții oficiale, în rest, presa franceză păstrează discreția). Souad Amidou, fiind întrebată cum e să joci, peste o jumătate de secol, în același film în care tu ai fost de șase ani, a răspuns că totul a fost, într-un fel ca în familie, pentru că Lelouch a fost întotdeauna prietenul tatălui său, așa că nu a fost nevoie de nicio adaptare. Prin ce sunt utile conferințele de presă – prin faptul că afli că totul se face în familie ???? toată lumea cunoaște pe toată lumea. Atenția cea mare s-a îndreptat, precum vă și așteptați, spre Monica Bellucci, care apare în film ca fiica lui Jean-Louis Trintignant. Bănuiala noastră este că Monica a fost luată în film ca locomotivă, care să tragă în urma popularității ei vagoanele filmului. Festivalul o iubește pe Bellucci, ea vine aici deja ca o metressă a ceremoniei. Deși nonverbalul Monicăi – privirea care nu se putea opri pe ceva anume, felul oarecum distant de a se afla și a nu se afla în același loc în acel timp (să fie un motiv și faptul că s-a despărțit de iubitul său care era unul dintre organizatorii festivalului?) zicea că nu se simte prea bine în această postură, la întrebări a răspuns însă, impecabil.
„Sunt o mare fană a acestui film”, a zis ea. „În copilărie l-am privit de multe ori, ei erau foarte populari la noi, în Italia. Eram fermecată de frumusețea oarecum distantă, elegantă, franțuzească a lui Anouk, care a rămas intactă (Aici Anouk a făcut un gest involuntar așa, ca între fete, lasă, măi, că știm noi cum stau treburile) și dacă nu mă invitau să joc în acest film, aș fi venit și doar ca să le servesc cafeaua. Am filmat o singură zi, dar cred că nu sunt roluri mari și mici. Am făcut, de exemplu, o zi de filmare cu David Lynch care au contat cât patru ani de film cu Emir Kusturica”.
Întrebată dacă va merge la vot duminică, Monica a răspuns promt și la fel de impecabil: „Sunt italiancă, dar sunt și europeană. Cu siguranță voi ieși la vot, că căci singur poate mergi mai repede, dar împreună poți să ajungi mult mai departe!”.
