Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova și decizie finală. Rusia amenință Lituania, iar Zelenski așteaptă un răspuns

Ministerul Finanțelor va avea o structură nouă care va monitoriza proiectele cu asistență străină

facebook
17 august 2019, ora 15:02

La Ministerul Finanțelor va fi creată o unitate de implementare care să monitorizeze, accelereze și să îmbunătățească implementarea proiectelor cu asistență străină, a anunțat ministra Natalia Gavriliță, în cadrul unei întâlniri de lucru pe care a avut-o cu șefii Direcțiilor finanțe a Consiliilor Raionale.

Potrivit ministrei, în prezent, se atestă un nivel foarte jos de implementare a proiectelor cu finanțare externă – 30%. „Este nedrept că banii disponibili pentru investiții în drumuri, de exemplu, nu sunt valorificați pentru dezvoltarea țării. Banii de pe hârtie trebuie să-și facă efectul benefic simțit în viața de zi cu zi a cetățenilor”, a declarat Natalia Gavriliță.

Aceasta le-a cerut șefilor Direcțiile Finanțe din întreaga țară să se izoleze de jocurile politice și să fie foarte atenți cum cheltuiesc banul public,  servind înainte de toate cetățenii, nu partidele sau conducătorii acestora.

„Am purtat un dialog despre adoptarea bugetelor locale pentru anul 2020, dezechilibrele generate de legea salarizării, cum transparentizăm achizițiile publice, cheltuielile capitale și alte probleme cu care se confruntă localitățile din întreaga republică. Le mulțumesc colegilor din cadrul direcțiilor Finanțe pentru responsabilitate în gestionarea finanțelor publice și deschidere față de soluționarea problemelor la nivel local”, a scris Natalia Gavriliță pe Facebook, după întâlnirea pe care a avut-o cu funcționarii din raioane.

 

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente