Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

Președintele german le cere iertare polonezilor, la 80 de ani de la declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial

Foto: dw
01 septembrie 2019, ora 10:49

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a cerut iertare victimelor agresiunii germane din 1939, în cadrul unei ceremonii la Wielun, mic oraş polonez unde au căzut primele bombe în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. 

„Mă înclin în faţa victimelor atacului de la Wielun. Mă înlcin în faţa victimelor poloneze ale tiraniei germane. Şi cer iertare”, a spus Steinmeier în germană şi poloneză, în prezenţa inclusiv a omologului său polonez, scrie Agerpres.

Alături de numeroşi lideri de stat şi de guvern, Steinmeier se află în Polonia pentru a comemora 80 de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. La Wielun, el a fost însoţit de preşedintele polonez Andrzej Duda şi de primarul oraşului Pawel Okrasa, alături de alţii.

Înainte de ivirea zorilor zilei de 1 septembrie 1939, trupele aeriene ale Germaniei fasciste au bombardat oraşul lipsit de apărare şi care nu se trezise la viaţă, care nu avea nicio importanţă militară. Au fost ucişi circa 1.200 de oameni. Primele bombe au căzut peste spitalul din oraş, care avea crucea roşie pe acoperiş. În jur de 75% din centrul oraşului Wielun a fost atunci distrus.

Atacul a marcat începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, în care au murit 6 milioane de polonezi, inclusiv 3 milioane de evrei.

Preşedintele polonez i-a mulţumit omologului său german că a ales să vină la Wielun pentru a comemora 80 de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, susţinând că aceasta va face ca mai mulţi germani să afle despre bombardamentul asupra acestui oraş.

Steinmeier a recunoscut în discursul lui că prea puţin germani cunosc despre tragedia de la Wielun.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
 TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente