Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1681: Notă de protest, apogeu pe front și dronă în premieră. Estonia interzice tranzitul grâului rus

Sezonul de vânătoare la rațe și lișițe, declarat deschis! Reguli pe care trebuie să le cunoască vânătorii

Foto: adevarul
08 octombrie 2019, ora 20:37

Sezonul de vânătoare la rațe și lișițe a fost declarat deschis. Vânatul va fi permis până pe 29 decembrie, iar vânătorii trebuie să cunoască și să respecte mai multe reguli importante de securitate. 

Astfel,  pe un sector de un hectar, se permite  să vâneze cel mult patru vânători și să se tragă  numai în păsările care zboară, cu excepţia uciderii păsărilor rănite, care au căzut pe apă, dacă în direcţia împuşcăturii nu se află alte persoane.

De asemenea, pentru a evita accidentele, este interzis  să se împuşte asupra păsării la o distanţă mai mare de 35-40 m, dacă ea zboară la o înălţime mai mică de 5 metri sau tragerea în pasăre dacă ea se află la o distanţă mai mare de 50 m de la vânător.

La vânătoarea păsărilor acvapalustre arma se va încărca: în timpul vânătorii de la picior sau atunci când vânătorul a ocupat locuri speciale de pândă.

După ce arma este încărcată, vânătorul trebuie să pună neapărat piedica de siguranță, iar la armele cu cocoaşe acestea trebuie să fie nearmate.

Se interzice categoric să se încarce arma înainte de timpul indicat pentru începerea vânătorii.

În acest context, pentru evitarea unor incidente cu aplicarea armelor de foc în timpul vânatului, poliția reamintește că arma poate fi purtată numai de către titularul permisului, iar posesorul armei de vânătoare este obligat să asigure integritatea armei.

De asemenea, vânătorii sunt obligați să poarte echipament sau veste de culoare galben-verzui sau portocaliu-intens și le este interzis să tragă din  arma încărcată în localităţi sau în apropierea acestora.

În timpul deplasării cu orice mijloc de transport, arma de vânătoare trebuie descărcată, demontată şi pusă în husă, iar în timpul încărcării sau descărcării armei de vânătoare, ţevile ei trebuie să fie îndreptate în sus ori spre pământ.

La trecerea diferitor obstacole (şanţuri, garduri, pâraie, etc.), armele trebuie descărcate.

Glontele împuşcat din arma de vânătoare cu ţeava lisă este periculos până la o distanţă de 1000 m, alicele de luptă – până la 600 m, alicele de mărime mijlocie – până la 300 m, iar în timpul împuşcăturii adesea alicele se lipesc câteva împreună, zburând la o distanţă mult mai mare, decât alicele separate. 

Inspectoratul General al Poliţiei solicită repetat  vânătorilor să fie responsabili şi să respecte cerinţele de securitate în procesul aplicării armelor de foc,  pentru evitarea unor eventuale incidente sau delicte.

Pentru admiterea sau comiterea cu vinovăţie a unui incident sau infracţiune cu arma riscaţi o sancţiune contravenţională sau penală, precum şi revocarea şi anularea permisului de armă. Un nou  permis de armă poate fi obținut doar peste o perioadă de 5 ani.

 

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Compensațiile la căldură ar putea fi majorate, dar criteriile vor fi înăsprite. Ministra Muncii: „Înțeleg îngrijorarea”
/VIDEO/ Compensațiile la căldură ar putea fi majorate, dar criteriile vor fi înăsprite. Ministra Muncii: „Înțeleg îngrijorarea”
/HARTĂ/ Guvernul renunță la planul cu 10 raioane: Moldova ar urma să fie împărțită în trei regiuni
/HARTĂ/ Guvernul renunță la planul cu 10 raioane: Moldova ar urma să fie împărțită în trei regiuni
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
Benzină mai scumpă și motorină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 2 octombrie 2026
Benzină mai scumpă și motorină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 2 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente