Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova, alertă NATO și „decizie finală”. Rusia amenință atomic Lituania

China va construi într-o săptămână un spital special pentru pacienții cu Coronavirus. Infecția a ajuns deja în Franța

CNN
26 ianuarie 2020, ora 10:22

Autoritățile din orașul chinez Wuhan, unde a pornit Coronavirusul, au inițiat construcția unui spital special pentru pacienții cu această infecție. Oficialii promit că va fi construit de la zero în timp record – într-o săptămână.

Presa locală a publicat deja imagini de pe șantierul de construcții în care au fost surprinse zeci de excavatoare şi camioane. În total, lucrează 35 de excavatoare și 10 buldozere, în timp ce șoselele din apropiere sunt pline de camioane în care se încărca pământul scos.

Din imagini se observă că viitorul ansamblu medical, care ar urma să fie gata pe 3 februarie, este ridicat în imediata apropiere a unor zone intens locuite. Acest lucru ar putea deveni la rândul său un factor de risc, dacă nu vor fi respectate cu strictețe măsurile de izolare a pacienților și de prelucrare a deșeurilor medicale, extrem de periculoase.

Chinezii sunt criticați că au luat prea târziu măsuri să împiedice răspândirea virusului periculos care a ucis deja 54 de persoane.

Între timp, infecția se răspândește în Europa. După 14 cazuri suspecte apărute în Marea Britanie la persoane care au călătorit în China, au fost confirmate trei cazuri de îmbolnăvire în Franța.

Două persoane sunt internate într-un spital din Paris, iar un francez de 48 de ani, de origine chineză a fost internat într-un spital din Bordeaux cu simptome gripale clasice: febră și tuse. În timpul consultului, medicul l-a întrebat dacă a călătorit recent și astfel s-a aflat că bărbatul s-a reîntors din Olanda, dar a călătorit și în China, la Wuhan. Imediat, medicul a declanșat procedura de urgență absolută, cu mască și izolarea pacientului.

Autoritățile sanitare din toată lumea iau măsuri pentru prevenirea unei pandemii. Alături de China, virusul a fost depistat și în Thailanda, Vietnam, Singapore, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Nepal, Malaezia, Statele Unite și Australia.

Virusul nu are deocamdată tratament și se poate răspândi rapid prin aer. Chinezii au început să lucreze la un vaccin împotriva Coronavirusului.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - de la 20:00, doar la TV8!
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - de la 20:00, doar la TV8!
/VIDEO/ Igor Dodon, prezent la judecată în dosarul „Kuliok”: Procurorii cer înăsprirea acuzațiilor
/VIDEO/ Igor Dodon, prezent la judecată în dosarul „Kuliok”: Procurorii cer înăsprirea acuzațiilor
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/VIDEO/ Cât de mare este riscul unui atac asupra Moldovei. Vasile Tofan: „Rusia testează terenul”
/VIDEO/ Cât de mare este riscul unui atac asupra Moldovei. Vasile Tofan: „Rusia testează terenul”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente