Un poliţist local din Baia Mare, România, Vlad Popan, bate la pas străzile din oraş ca să îi ajute pe cei vârstnici să-şi completeze declaraţiile pe proprie răspundere, după ce iese din turele de serviciu, sau chiar în timpul programului, când nu este solicitat să intervină pe teren, scrie a1.ro.
„În partea de sus trebuie să notaţi numele, prenumele, data naşterii. O să vin periodic în zonă şi dacă mă vedeţi, opriţi-mă şi cu tot dragul o să vă mai ajut”, le spune polițistul oamenilor în vârstă.
„Din păcate mai am un singur bunic şi când văd o persoană mai bătrână mă gândesc la bunicii mei”, a explicat polițistul.
Tânărul polițist vine de două zile în sprijinul bătrânilor, în acest fel. A ajutat zeci de vârstnici, după ce a conştientizat cât de greu le este multora dintre ei să se descurce fără pic de sprijin. Mai ales că unii completează declaraţia de mână.
„A circulat în urmă cu puţin timp un clip care m-a marcat, un bătrânel cu câteva cumpărături se uita speriat după un echipaj de poliție, nu știa dacă să meargă să nu meargă, să mai aştepte, mi-am dat seama că persoanele mai în vârstă chiar au o problemă şi trebuie ajutate să înţeleagă că poliţia e în stradă pentru ei”, a mai spus polițistul.
Poliţistul oferă şi consultanţă online, pe pagina sa de Facebook celor care au nevoie. O iniţiativă ce îi încurajează şi pe colegii săi să se alăture campaniei demarate de el.





















