Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova și decizie finală. Rusia amenință Lituania, iar Zelenski așteaptă un răspuns

Fotbal: Barcelona redeschide publicului accesul la facilitățile din jurul stadionului său

Foto: fcbarcelonanoticias
08 iunie 2020, ora 12:01

FC Barcelona a anunţat, după trei luni cu porţile închise din cauza pandemiei de coronavirus, că va redeschide de luni facilităţile sale din jurul stadionului Camp Nou, relatează EFE, scrie agerpres.ro.

Printre facilităţile care îşi deschid porţile se numără muzeul, magazinul oficial al clubului şi birourile de asistenţă ale clubului situate la marginea arenei Camp Nou, conform măsurilor de siguranţă şi de protecţie stabilite de autorităţile sanitare.

Vizitatorii vor trebui să respecte distanţa socială de doi metri şi să utilizeze măşti de protecţie în spaţiile închise. Vor fi instalate dozatoare de gel dezinfectant în întregul spaţiu, care vor fi marcate şi vizibile.

Muzeul clubului, unul dintre cele mai mari atracţii ale Cataloniei, îşi va deschide porţile de luni, cu un program de vizite între orele 10:00 şi 15:00, pe durata întregii săptămâni. Datorită măsurilor de protecţie şi protocoalelor, ecranele tactile ale muzeului nu vor fi operaţionale; nici ghidurile audio şi nici automatele de distribuit monede şi fotografii.

Magazinul din Camp Nou se redeschide tot de luni, cu respectarea măsurilor de protecţie, cu un program între orele 10:00 şi 16:00.

Pe de altă parte, patinoarul va rămâne închis publicului cu planuri de redeschidere în septembrie, conform planului detaliat de Barcelona.

Barcelona va relua sezonul din La Liga, suspendat în luna martie din cauza pandemiei de coronavirus, cu un meci în deplasare la Real Mallorca pe 13 iunie. Barca este lider, înaintea ultimelor 11 etape, cu un avans de două puncte faţă de rivala Real Madrid.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente