„Orice declarație politică, de natură să prejuducieze autoritatea și credibilitatea instituțiilor Serviciului Diplomatic, precum și orice tentativă de a influența procesele din interiorul MAEIE, este regretabilă”. Aceasta este reacția ministrului de Externe, Oleg Țulea, la acuzațiile deputatului Iurie Reniță că ambasadorii R. Moldova ar fi numiți pe criterii politice.
„Am deplina convingere că în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene activează oameni profesioniști, dedicați promovării intereselor Republicii Moldova pe plan extern și protejării drepturilor cetățenilor săi. În ceea ce privește subiectul numirii ambasadorilor, menționez că orice promovare în cadrul Serviciului Diplomatic este realizată în strictă conformitate cu prevederile legale, în baza principiilor de meritocrație și profesionalism”, a scris Țulea pe pagina sa de Faceebook.
Deputatul Platformei DA, Iurie Reniță, l-a acuzat pe șeful statului și pe democrații Filip și Diacov că ar numi ambasadorii Republicii Moldova pe criterii politice. Într-o conferință de presă, Reniță susține că cei trei împărțesc în dreapta și în stânga funcții pentru clientela lor politică. În timp ce, purtătoarea de cuvânt al Președintelui a declarat că șeful statului nu comentează declarațiile opoziției, Dumitru Diacov spune că afirmațiile lui Reniță sunt minciuni. Pavel Filip nu a venit deocamdată cu o reacție.




















