Guvernul a avizat negativ o inițiativă a câtorva deputați din Platforma DA care se referă la modificarea Regulamentului Parlamentului. Inițiativa prevede procedura de asumare a răspunderii din partea Guvernului. În ședința executivului, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat că acest proiect prevede limitarea abuzivă a capacităților Guvernului de a-și asuma răspunderea.
„În esență, acest proiect de lege vine doar să limiteze în mod abuziv capacitățile Guvernului de a-și asuma răspunderea conform prevederilor Constituției. Are și o serie de lacune. Nu putem să susținem un asemenea proiect!”, a declarat Nagacevschi.
„Aviz negativ la inițiativa deputaților dintr-un partid care am înțeles că în două ore pun Guvernul lor. Poate se răzgândesc, retrag proiectul?”, a declarat premierul Ion Chicu.
Inițiativa prevede că angajarea răspunderii Guvernului se aprobă în ședință de Guvern, iar hotărârea Guvernului de angajare a răspunderii și/sau textul integral al programului, declarației de politică generală sau proiectului de lege ce constituie obiectul asupra căruia Guvernul își angajează răspunderea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. La data publicării în Monitorul Oficial, Guvernul va transmite Parlamentului hotărârea de angajare a răspunderii, însoțită de o argumentare detaliată a necesității de angajare a răspunderii și a caracterului in extremis a acesteia determinată de următoarele condiții cumulative.



















