Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1676: Atacuri la Zaporojie și Kiev. Incendiu la o rafinărie rusească. Ucraina oprește o mare oțelărie

/GRAFIC/ Viteza șocantă de răspândire a coronavirusului în lume: inițial, i-a luat 3 luni să infecteze 1 milion de oameni. Acum, doar 8 zile

Foto: Getty Images
29 iunie 2020, ora 16:56

La început, coronavirusului i-a luat trei luni până să ajungă să infecteze un milion de oameni. Acum, ultimul milion de persoane infectate a fost atins în doar 8 zile. Cu o pandemie de coronavirus în plină desfășurare, care a infectat deja peste 10 milioane de persoane la nivel global, reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) avertizează că actuala criză ar putea intra într-o nouă etapă periculoasă, informează BBC, preluat de digi24.ro.

Astfel, dacă anumite țări din vestul Europei sau Asia reușesc, în acest moment, să țină numărul de infecții sub un oarecare control, boala continuă să se răspândească într-un ritm accelerat în alte regiuni ale lumii.

Și pentru că toate aceste cifre și date statistice se bazează exclusiv pe cazurile care au fost confirmate pozitive, în urma testărilor, ceea ce vedem acum este doar vârful aisbergului.

Infograficele prezentate de BBC, care au ca sursă principală datele furnizate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), arată felul în care COVID-19 s-a răspândit în șase regiuni principale de pe planetă (Oceania a fost exclusă din cauza cifrelor prea mici pentru a putea fi prezentate în infografic).

infografic răspândire COVID-19 pe regiuni
Sursă infografic: bbc.com

Statele Unite, care deja înregistrează cele mai multe infecții și cel mai mare număr de decese din lista țărilor afectate de coronavirus, continuă să cunoască noi și noi cazuri de infecții. În SUA s-a atins deja recordul  de 40.000 de infecții înregistrate într-o singură zi, iar aceste cifre sunt în creștere, cauzate de apariția de noi focare în Arizona, Texas sau Florida.

Acesta nu este deloc „un al doilea val” de infecții ci, pur și simplu, o revenire a bolii, mai ales după ridicarea prematură a restricțiilor din mai multe state.

Brazilia se situează pe locul doi, după SUA, în ceea ce privește numărul de infecții, fiind și a doua țară din lume care a depășit deja pragul de 1 milion de cazuri confirmate de COVID-19.

India a înregistrat și ea recent un record nedorit: 15.000 de infecții într-o singură zi În plus, judecând după numărul mic de teste raportat la populația India, se presupune că, în acest caz, criza sanitară e mult mai gravă.

Sursă infografic: bbc.com

În schimb, țările aflate la polul opus, care au reușit până în acest moment să țină epidemia sub control sunt Noua Zeelandă, Australia, Coreea de Sud și Vietnamul.

Vietnamul se poate lăuda în acest moment cu zero persoane decedate în urma COVID-19, o performanță notabilă în condițiile în care această țară are graniță comună cu China.

Ce urmează? O întrebare cu încă multe necunoscute, dar marea necunoscută este Africa. Pe de o parte, lipsa de infrastructură din majoritatea țărilor împiedică realizarea unui număr mare de testări, motiv pentru care rata reală de infecții pe acest continent rămâne învăluită în mister.

Pe de altă parte, continentul african are cea mai tânără populație, comparativ cu restul continentelor, ceea ce ar putea fi un avantaj în ceea ce privește numărul de cazuri grave.

Nu în ultimul rând, o infrastructură proastă face mai dificil accesul în mai multe zone din Africa, zone ce ar fi astfel protejate de posibile contaminări.

În ciuda acestor calcule și supoziții, ceea ce se știe este că, în acest moment, pandemia de COVID-19 se răspândește într-un ritm tot mai accelerat pe întreaga planetă.

În plus, COVID-19 riscă tot mai mult să devină „o boală a săracilor”, deoarece fix oamenii din țările slab dezvoltate ori aflate în curs de dezvoltare sunt cei care locuiesc în zone aglomerate, lipsiți de cele mai elementare măsuri de igienă sanitară, după cum a declarat reprezentantul OMS, David Nabarro.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – astăzi, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – astăzi, de la 20:00, la TV8
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova și decizie finală. Rusia amenință Lituania, iar Zelenski așteaptă un răspuns
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova și decizie finală. Rusia amenință Lituania, iar Zelenski așteaptă un răspuns
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/EXCLUSIV/ Igor Dodon cere Rusiei să nu trimită drone în Moldova: Vrea și oprirea imediată a războiului
/EXCLUSIV/ Igor Dodon cere Rusiei să nu trimită drone în Moldova: Vrea și oprirea imediată a războiului

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente