În timp ce deputații Pro Moldova îi acuză pe socialiști că l-au sechestrat pe Ștefan Gațcan, acesta a postat un video pe pagina sa de Facebook în care spune că se simte bine.
În imaginile publicate de Ștefan Gațcan, acesta apare îmbrăcat într-un costum albastru și purtând mască de protecție, într-o plantație de viță de vie.
Ștefan Gațcan: „Stimați cetățeni, mă simt bine, nu am probleme, nu sunt sechestrat, sunt cu familia. O să fiu pur și simplu fără comunicare cu prietenii un timp pentru că am nevoie de reabilitare”.
Între timp, deputații Pro Moldova și cei din Partidul Politic Șor au mers la Președinție, încercând să afle unde este Gațcan.
Astăzi, socialistul Corneliu Furculiță a anunțat într-un mesaj pe Facebook că Ștefan Gațcan, cel care marți 30 iunie a părăsit PSRM și a aderat la Pro Moldova, și-a depus mandatul de deputat în Parlamentul de la Chișinău. La scurt timp, deputații Pro Moldova au anunțat că Ștefan Gațcan ar fi fost sechestrat de socialiști și impus să se semneze cererea de demisie.



















