Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1676: Atacuri la Zaporojie și Kiev. Incendiu la o rafinărie rusească. Ucraina oprește o mare oțelărie

Guvernul a inițiat negocierile pentru un nou program cu FMI

Foto: gov
07 iulie 2020, ora 22:34

Guvernul a inițiat negocierile pentru un nou program cu Fondul Monetar Internațional (FMI). Prim-ministrul Ion Chicu a avut o ședință online cu echipa de experți ai FMI și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, în cadrul căreia au fost inițiate negocierile unui nou program.

Sprijinul financiar se ridică la 550 milioane de dolari. Cea mai mare parte din sumă va fi utilizată drept suport bugetar și o mică parte pentru completarea rezervelor valutare.

„Sprijinul financiar din partea FMI este esențial pentru Republica Moldova a cărei economie, în mod clar, a fost afectată de pandemia de COVID-19. Suntem gata să discutăm și să îndeplinim cele câteva puncte importante prevăzute în acordul de finanțare și să continuăm colaborarea. Mai ales că ultimul program cu FMI a fost îndeplinit cu succes”, a declarat premierul Chicu.

Timp de două săptămâni misiunea FMI va purta discuții cu autoritățile Republicii Moldova pe marginea unui program nou ambițios care se va desfășura în următorii trei ani (2020-2023). Acesta se va baza pe acțiuni de susținere a economiei, pe promovarea unei bune guvernanțe fiscale și financiare, consolidarea statului de drept, măsuri anticorupție și alte domenii.

În cadrul întrunirii s-a discutat și despre instabilitatea politică din Republica Moldova care reprezintă singurul risc iminent ce ar putea împiedica îndeplinirea angajamentelor cerute de FMI. Astfel, misiunea va implica în discuții și unele forțe politice din Parlament.

În această ordine de idei, în luna septembrie Memorandumul urmează a fi discutat în cadrul bordului FMI.

În luna Aprilie 2020 Consiliul de directori al FMI a aprobat un credit de urgență pentru R. Moldova în sumă de cca 235.000.000 de dolari, care a fost acordat pentru suport bugetar în condițiile prognozelor de contractare economică.

Guvernul s-a adresat FMI în luna martie pentru a susține R. Moldova în depășirea urmărilor crizei economice generate de pandemie.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente