Deputații se întrunesc joi, 16 iulie în ședință plenară. Pe ordinea de zi figurează 35 de subiecte.
Ora 18:03 Se supune votului Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător – art.2, 3, 6, ș.a.; Codul contravențiilor al RM nr.218/2008 – art.350.
Ora 17:20 Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, prezintă Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr.544/1995 cu privire la statutul judecătorului – art.19, 211; Codul civil al RM nr.1107/2002 – art.2007, 2024; ș.a.)
Ora 16:40 Este prezentat proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură (art.11, 17, 19, ș.a.)
Ora 16:30 A fost prezentat Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației (art.6, 15, 16, 19).
Ora 16:00 Discuții pe marginea Proiectul Codului vamal, prezentat de ministrul Finanțelor. Deputatul PAS, Dumitru Alaiba a menționat că documentul cuprinde 1000 de pagini și potrivit lui, aleșii poporului nu au reușit să îl citească.
Ora 15:44 Ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuța prezintă Proiectul Codului vamal
Ora 15:38 Deputații au revenit în sala plenului.
Ora 14:47 Deputații au luat o pauză de 30 minute.
Ora 14:46 Proiectul de lege pentru modificarea articolului 31 din Legea nr.156/1998 privind sistemul public de pensii, votat în lectură finală.
Ora 14:39 Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr. 585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie la asistență medicală – art.4. Legea nr.121/2001 cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, votat în lectura a doua, lectură finală. Amendamentul propus de deputata partidului Plaftorma Demnitate și Adevăr, acceptat. Deputata a propus ca veteranii de război să primească polițe de asigurare.

Ora 14:19 Aleșii poporului au votat în a două lectură Proiectul de lege privind modificarea unor acte normative (Legea nr.140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii – art.1, 4, 8, ș.a.; Legea nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător – anexa; ș.a.).
Ora 14:16 Parlamentul a votat în două lecturi Proiectul de lege privind declararea utilităților publice de interes național a lucrărilor de reabilitare, modernizare și extindere a unor drumuri naționale.
Ora 14:14 Deputații au votat în prima lectură Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Codul fiscal nr.1163/1997 – art.1321, 1324, 133, ș.a.; Codul de procedură penală al RM nr.122/2003 – art.56, 136, 253, ș.a.; ș.a.).
Ora 14:12 Parlamentul a votat în lectură finală proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Lega nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară – art.42; Legea nr.10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice – art.5, 14; ș.a.).
Ora 14:10 Proiectul de lege pentru modificare Legii cadastrului bunurilor imobile nr.1543/1998 (art.2, 4, 5, ș.a.), votat în prima lectură.
Ora 13:42 Se prezintă proiectul de lege privind declararea utilităților publice de interes național a lucrărilor de reabilitare, modernizare și extindere a unor drumuri naționale
Ora 13:00 Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, prezintă proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative.
Ora 12:50. Deputații PAS propune ca proiectul de lege să fie votat fără amendamentele propuse.
Ora 12:48. Diacov propune ca proiectul să fie votat în prima lectură, iar ulterior autorii proiectului și Comisia să facă rectificări.
Ora 12:03. Slusari: Platforma DA nu va susține proiectul de lege.
Ora 11:58. Se prezintă proiectul privind atribuirea competențele fostei poliții economice Serviciului Fiscal de Stat.
Ora 11:56. Deputați din opoziție, nemulțumiți de amendamentele propuse.
Ora 11:55. Sergiu Pușcuța, ministrul Finanțelor, prezintă proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Codul fiscal nr.1163/1997 – art.1321, 1324, 133, ș.a.; Codul de procedură penală al RM nr.122/2003 – art.56, 136, 253, ș.a.; ș.a.)
Ora 11:39. Sîrbu: Am discutat despre acest proiect la Comisie și dvs dl Nagacevschi ați sărit peste masă.
Ora 11:25. Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi prezintă proiectul privind acțiunea de regres împotriva angajaților BNM care au acționat cu rea credință. Detalii aici: Proiectul de lege privind modificarea articolului 35 din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei.
Ora 10:39. Nu a întrunit numărul necesar de voturi. Greceanîi: 51 de deputați sunt în sală. Credeși-mă eu de asta am grijă.Ora 11:24. A început examinarea proiectelor pe ordinea de zi. Ora votului a fost stabilită la ora 14:00.
Ora 10:37. Galvan propune amânarea prin excluderea de pe ordinea de zi a noului Cod Vamal.
Ora 10:33. Greceanîi a propus scoaterea Codului Electoral de pe agenda de astăzi.
Ora 10:30. Deputații au luat un minut de reculegere în memoria medicilor decedați, la inițiativa deputatului Partidului Politic Șor, Denis Ulanov.
Ora 10:29. Nantoi a întrebat președinta Parlamentului despre protestul veteranilor și dacă aceasta va ieși către protestatari. Greceanîi a chemat ca deputații să aprobe ordinea de zi.
Ora 10:28. Greceanîi – trebuie să faceți expertiza juridică a moțiunii. Dacă este conform legii aceasta va fi examinată la ședința următoare
Ora 10:19. Potrivit textului moțiunii Executivul condus de Ion Chicu „a demonstrat incapacitate guvernamentală și a creat premise suficiente de aprofundare a crizei în toate sferele vieții sociale”. Totodată, în conținut, este punctată „încălcarea sistematică a legislației, promovarea intereselor de grup ale persoanelor din jurul guvernării, promovarea unei politici externe arbitrare, ingerința în sistemul judecătoresc și controlul agresiv al instituțiilor media”. Slusari citește textul moțiunii cu microfonul închis.
Ora 10:18. Diacov le acordă trei minute din partea PD pentru a citi moțiunea de cenzură.
Ora 10:17. Diacov nu o dată în acest Parlament s-a depus moțiune de cenzură. Tot ce puteți să faceți este să tropăiți.
Ora 10:10. Slusari citește moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu. După șase minute i-a fost închis microfonul. Deputații Platformei DA și PAS au început a bate din palme în semn de protest.
Subiectele pe ordinea de zi:



















