Sfânta Sofia, care timp de 900 de ani, a fost cea mai mare catedrală a creștinătății, este din nou transformată în moschee. Astăzi, mii de musulmani, în frunte cu președintele truc, au venit să se roage în templul care în ultimul secol a fost muzeu. Recep Erdogan este cel care a insistat ca în catedrală să fie reluate slujbele religioase, după ce o instanță locală a stabilit că transformarea în muzeu s-a făcut cu abateri.
Pentru a se asigura că totul decurge conform planului său, Recep Erdogan a sosit la Istanbul înaintea redeschiderii. Astfel, edificiul care timp de 86 de ani a fost o catedrală de tip muzeu, a fost inaugurat ca moschee de către liderul de la Ankara, care a rostit câteva cuvinte din Coran. Purtătorul său de cuvânt a anunțat că mozaicurile pe care apar figuri creștine vor fi acoperite cu draperii în timpul rugăciunilor musulmane.
RECEP ERDOGAN, PREȘEDINTELE TURCIEI: „La fel ca alte moschei din țara noastră, ușile Hagia Sofia vor fi deschise pentru localnici, străini, musulmani și non-musulmani”.
Totuși, localnicii au păreri împărțite despre transformarea catedralei în moschee.
„Sunt foarte fericit! Aș vrea ca Hagia Sofia să rămână moschee până în ziua Judecății”.
„Moschee Hagia Sofia este o moștenire a Sultanului Fatih Mehmet. Am primit-o înapoi”.
„Era o structură care aducea unitatea între trecutul bizantin și cel otoman. Decizia de a o transforma în moschee e ca și cum am da uitării o mie de ani din istorie”.
Transformarea a stârnit nedumeriri în rândul bisericilor creștine. Iar conducerea Vaticanului a vorbit cu tristețe despre acest eveniment.
PAPA FRANCISC: „Gândul mă duce la Sfânta Sofia și sunt profund îndurerat”.
Construită de împăratul bizantin Justinian în 537, Hagia Sophia a fost transformată într-o moschee odată cu cucerirea otomană din Istanbul din 1453. Pentru a oferi acces întregii lumi la această capodoperă, în 1934, fondatorul republicii seculare turce, a transformat clădirea într-un muzeu.





















