Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1676: Atacuri la Zaporojie și Kiev. Incendiu la o rafinărie rusească. Ucraina oprește o mare oțelărie

Când și cu cât vor fi expuse spre vânzare acțiunile „Metalferos”

79133593_478958236072393_7061021136221372416_n
31 iulie 2020, ora 16:30

După 17 august se expun la vânzare acțiunile „Metalferos”, iar prețul inițial al pachetelor de acțiuni ale statului este de 900 de milioane de lei. Despre aceasta a anunțat directorul Agenției Proprietăți Publice (APP) Ghenadie Țipordei, în cadrul ședinței de astăzi, 31 iulie, a Guvernului.

„Metalferos” este societate pe acțiuni. Acțiunile sunt expuse spre vânzare la bursa de valori prin intermediul bursei. Valoarea de start este de 900 de milioane de lei, iar licitația va fi efectuată după 17 august”, a declarat Țipordei.

Ziarul de Gardă scrie că Vladimir Plahotniuc, fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, anunțat în căutare de organele de drept de la Chișinău, a avut drept de semnătură sau a fost beneficiar la cel puțin trei companii care au beneficiat în ultimii ani, direct sau indirect, de zeci de milioane de dolari de pe urma unor contracte cu Metalferos, societate pe acțiuni în care statul deține pachetul majoritar.

Potrivit unei investigații a ZdG, banii intrau în conturile companiilor afiliate lui Plahotniuc, inclusiv în perioada când acesta deținea funcții publice, doar că nici banii, nici firmele nu se regăseau în declarațiile de avere și interese ale fostului politician.

Organele de drept dețin aceleași documente pe care ZdG le-a analizat. Dar, de mai bine de opt luni, dosarul penal în care se examinează aceste circumstanțe, care duc și spre urmele unui deputat din actuala coaliție majoritară din Parlament, rămâne pe masa procurorilor.

 

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente