În Christchurch, Noua Zeelandă, a vedea un vrăjitor nu este complet neobișnuit. Timp de decenii, orașul a avut un vrăjitor oficial. Născut în Marea Britanie, Ian Brackenbury Channell s-a stabilit în Noua Zeelandă în anii ’70, unde a devenit cunoscut ca Vrăjitorul. Pentru a întări seriozitatea titlului său, acesta deține chiar și un permis de conducere emis de statul neo zeelandez pe numele de Vrăjitorul, deși el spune că nu și-a schimbat în mod oficial numele, potrivit CNN și Digi24.ro.
Acum în vârstă de 87 de ani, Vrăjitorul petrece mai puțin timp în vizorul publicului. Vrea să găsească un succesor și pare să fi găsit unul, în persoana lui Ari Freeman, de 39 de ani, care predă chitară și este omul principal dintr-o trupă de funk psihedelic.
În timp ce el și Freeman stau la o masă în afara unei cafenele, într-o zi însorită, un biciclist de vârstă mijlocie le cere: “Fără vrăji, băieți!”.
“Nu putem promite nimic”, glumește Freeman.
Cum a devenit vrăjitor
Tânăr fiind, Vrăjitorul a mers cu rucsacul în spate prin Europa, a fost ofițer al Forțelor Aeriene Regale în Canada, și a predat literatură engleză la Universitatea din Teheran. Însă nu găsise chemarea din prezent până când s-a mutat în Australia cu fosta soție.
După ce și-a terminat studiile în sociologie și psihologie, a lucrat ca organizator de artă în comunitate pentru Universitatea Australiană de Vest din Perth, iar după ca profesor asistent în sociologie la Universitatea New South Wales (UNSW) în Sydney.
Acolo a început o “revoluție a distracției”, menită să aducă dragoste, logică și frivolitate lumii, prin care să transforme universitatea într-un “teatru al absurdului”. Când și-a pierdut locul de muncă de la universitate, a născocit un plan împreună cu vice-cancelarul, pentru a-i acorda o nouă funcție – primul vrăjitor oficial al universității.
O poză cu el în acel rol, publicată de Origins, buletinul informativ al Arhivelor universității, îl arată purtând o jachetă de piele, stând pe un scaun și ținând în mână un craniu precum un Hamlet din modernitate.
Pentru Vrăjitor, rolul său nu înseamnă să facă vrăji, sau să-l impersoneze pe Gandalf din trologia Stăpânul Inelelelor al lui JRR Tolkien. Așa cum îl vede, rolul său este de a fi un fel de provocator – cineva care aduce un sentiment de distracție lumii, dar care critică și sistemul. Un om de spectacol, care nu este deranjat în a se face de râs.
“În fiecare zi, lumea devine mai serioasă, așa că distracția este cel mai puternic lucru din lume în avcest moment”, spune el.
Dar, așa cum o spune Vrăjitorul, au fost destui oameni împotriva sa. Membrii mediului academic din Sydney nu aprecia ce făcea el. “Academicienilor nu le plac lucrurile zăpăcite, distractive”, spune el. Așa că s-a îndreptat către Universitatea din Melbourne, unde, relatează el, a condus propriul departament de cosmologie. Însă universitatea spune că este o “supraapreciere” a ceea ce făcea. Potrivit instituției, nu a fost angajat de către universitate, deși era asociat cu uniunea studențească.
Când a devenit vrăjitor, a declarat că și-a pierdut toți prietenii iar soția l-a părăsit. El spune că a transformat faptul că a fost dat afară din casă de către aceasta într-un ritual, prin invitarea prietenilor să participe și ei. “Pentru mine a fost distractive, dar nu și pentru ea. E încă furioasă”, a recunoscut el.
Așa că în 1974, s-a mutat în Christchurch, Noua Zeelandă. Iar acolo s-a lansat în drumul său de vrăjitor.
Christchurch, orașul mistic
Deși multe clădiri din interiroul orașului încă sunt într-o stare proastă după cutremurul din 2011 care a devastat orașul și a ucis 185 de oameni, o parte din arhitectura de renaștere gotică încă există și este o atmosferă distinct britanică a construcțiilor. Atunci când ceața de joasă altitudine ajunge în oraș și se ține de clădirile făcute din piatră gri și de statuile din era colonială, se creează un efect de scenă din seriile britanice despre crime, sau filme horror cu buget redus.
Atunci când Vrăjitorul a ajuns în Christchurch în anii ’70, a văzut orașul ca un “vis romantic”, un loc minunat departe de restul lumii, fiind puțin probabil să ajungă un centru pentru dezvoltare economică.
Odată ajuns acolo, a devenit o figură permanentă în Piața Catedralei, unde stătea pe o scară, îmbrăcat într-o varietate de costume, inclusiv într-o pânză de brâu precum Ioan Botezătorul. Elogia Împeriul Britanic și critica ceea ce el numește “sexism anti-masculin”.
La început, Consiliul local nu a fost convins de el, potrivit Vrăjitorolui. Inițial au refuzat să-l numească vrăjitorul oficial al orașului și nu voiau să-i acorde permisiunea scrisă de care avea nevoie pentru a vorbi în piață, sub statutul orașului. Așa că Vrăjitorul a jucat “jocuri prostești cu consiliul” – purta o mască de gaze și vorbea în franceză, în speranța de a evita regulile.
“Am fost cel mai popular om din Christchurch de atunci. Și cel mai detestat de către birocrați”, a spus Vrăjitorul.
Însă în timp ce profilul său creștea, a primit mai multă recunoaștere oficială.
În 1990, premierul neo zeelandez Mike Moore i-a scris o scrisoare prin care sugera că ar trebui să ia “în considerare urgent sugestia mea să deveniți Vrăjitorul Noii Zeelande, Antarcticii și a zonelor relevante în afara insulei”.
“Cu siguranță vor fi implicații în zona vrăjilor, binecuvântărilor, blestemelor și a altor chestiuni supranaturale care sunt dincolo de competența unui simplu prim-ministru”, scria Moore.
După opt ani a venit cea mai mare validare a statutului său. Concisliul din Christchurch l-a contractat să “furnizeze acțiuni de vrăjitorie și alte servicii legate de vrăjitorie ca parte a lucrărilor de promovare pentru orașul Christchurch”, potrivit unui purtător de cuvânt al Consiliului local.
Vrăjitorul nu plătește taxe și este sprijinit financiar de către logodnica sa de 43 de ani, Alice Flett, pe care a întâlnit-o la o biserică Anglicană din Christchurch, și s-a logodit într-o manifestare publică.
Potrivit purtătorului de cuvânt, serviciile sale includ susținerea promovării evenimentelor locale și a turismului, precum și întâmpinarea demnitarilor sau delegațiilor care ajung în oraș, ceea ce implică de regulă nu mai mult de 200 de ore de muncă anual.
În 2009, Vrăjitoriul a primit Medalia pentru Serviciul adus Reginei – una dintre cele mai mari onoruri din Noua Zeelandă.
“Nu mi-a venit să cred. Credeam că nu se mai întâmplă”, a spus Vrăjitorul.
Ucenicul Vrăjitorului
Freeman a fost ucenicul Vrăjitorului timp de șase ani, dar se vede în acest rol de mai mult timp.
Cei doi se ceartă destul de mult atunci când se întâlnesc, iar Freeman rareori reușește să-i schimbe opinia Vrăjitorului.
Vrăjitorul deseori divaghează în subiecte pe care le susține cu pasiune. Recensământul, pe care îl ocolește de decenii încoace, este “însemnarea animalelor de la fermă”. Wicca, cunoscută ca și vrăjitoria păgână, este “o chestie consumeristă superficială…este precum vegetarianismul, este o modă”.
Vrăjitorul este rezistent la ideea de femeie vrăjitor, și sugerează că femeile pot fi, în schimb, zâne. Nu este convins de schimbările climatice, deși îi place ideea unei vieți mai simple.
“Hobbiții aveau dreptate”, spune el.
Însă vremurile se schimbă pentru cei ca Vrăjitorul. Este o nevoie scăzută pentru personalitățile ale căror viziuni sunt din ce în ce mai îndepărtate de cele din jur.
Pentru Freeman, a fi un vrăjitor este o modalitate de a împuternici oamenii care sunt pierduți sau deprimați, și să-i scoată din limitările a ceea ce este de așteptat de la ei.
“E nevoie de cineca care să facă ceva neobișnuit pentru a-i convinge să creeze o schimbare de tip zeitgeist. Iar acei oameni sunt magicieni”, spune Freeman.
