Cel mai mare oraş din Noua Zeelandă intră în carantină, după descoperirea a patru cazuri de transimitere locală. Din această cauză, dizolvarea parlamentului a fost amânată, scrie Mediafax.
Cele patru cazuri sunt primele de transmitere locală după 102 zile fără infectări.
Carantină de trei zile a fost impusă rapid în Auckland după confirmarea cazurilor.Locuitorilor din Auckland li se va cere să rămână acasă, vor fi interzise adunările mari, vor fi închise întreprinderile neesenţiale şi vor fi reintroduse unele restricţii de distanţare socială şi în restul ţării.
Premierul ţării, Jacinda Ardern, a amânat, de asemenea, miercuri, dizolvarea parlamentului, în urma ultimelor cazuri Covid-19. Dizolvarea parlamentului, care trebuie să facă loc pentru alegerile generale, a fost amânată până luni.





















