Președintele Belarus, Alexandr Lukașenko a oferit azi medalii „pentru serviciu impecabil” mai multor reprezentanți ai forțelor de ordine care „l-au ajutat” disperseze protestatarii ieșiți în stradă de 10 zile pentru a-i cere demisia. Aflat la putere de mai bine de un sfert de secol, Lukașenko refuză să cedeze puterea, deși sute de mii de belaruși îi cer asta, acuzându-l că a fraudat alegerile din 9 august.
Pe lângă oamenii care sunt în stradă de după anunțarea rezultatelor alegerilor, și mai multe fabrici și-au sistat activitate, în semn de protest față de rezultatele scrutinului.
Guvernul încearcă să îi constrângă pe muncitori să renunțe la proteste și le-a cerut managerilor întreprinderilor de stat să se asigure că subalternii lor își îndeplinesc îndatoririle și că sunt disciplinați.
De la începutul protestelor violente din Belarus cel puțin doi oameni au murit, iar alții mii de belaruși au fost arestați.
În această situație, Uniunea Europeană se pregătește să impună noi sancțiunii Minsk-ului pe fundalul evenimentelor de după scrutinul prezidențial. Liderii UE se vor întruni miercuri pentru a discutat situația din Belarus.
Marți, 18 august, cancelarul Germaniei Angela Merkel a purtat o discuție cu președintele rus Vladimir Putin căruia i-a spus că Berlin își dorește încetarea violențelor și să înceapă discuțiile cu opoziția. La rândul său, Putin i-ar fi spus orice încercare din afară de a interveni în chestiunile interne ale Belarusului ar fi inacceptabilă.





















