Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova și decizie finală. Rusia amenință Lituania, iar Zelenski așteaptă un răspuns

Candu susține că deputații Pro Moldova sunt urmăriți la cererea lui Dodon. S-a adresat la Procuratura Generală

candu-1280x720-2
14 septembrie 2020, ora 22:41

Andrian Candu spune că deputații Pro Moldova sunt urmăriți la cererea lui Dodon. Acesta a menționat că deputații sunt ascultați, iar odată cu plecare lui Igor Dodon din funcție multe lucruri vor ieși la iveală. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia Neagră”.

„Cred că tot ce ține de Pro Moldova, noi toți suntem urmăriți și ascultați. Noi chiar am făcut și unele experimente. Am expediat la Procuratură demersuri să aflăm dacă suntem sau nu supravegheați. Ni s-a spus că totul a fost făcut conform legii, dar asta e un abuz. Odată cu plecare lui Dodon din funcție multe lucruri se vor descoperi”, a spus Candu.

De asemenea, Candu a menționat că în prezent Dodon controlează foarte multe instituții, direct sau indirect, precum SPP, SIS.

„Din iulie, anul trecut i s-au dat instituții pe care nu trebuia să le aibă. La ora actuală, dumnealui controlează sută la sută Serviciul Protecție și Pază, care a devenit o organizație mai că nu o armată de oameni”, a mai spus politicianul.

În același timp, Candu a menționat că beneficiază de servicii de pază. Aceștia ar fi plătiți din banii personali ai politicianului. Cu toate acestea, politicanul nu vrut să spună cât costă serviciile de pază.

Andrian Candu este un politician din Republica Moldova, președinte al Partidului Politic „PRO MOLDOVA”. Candu a fost și deputat al fracțiunii PDM în Parlamentul Republicii Moldova în 3 legislaturi consecutive. La 20 februarie 2020, alături de cinci deputați, Candu a format Grupul Parlamentar „PRO MOLDOVA”, înregistrat ulterior în calitate de partid politc.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
/VIDEO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - doar la TV8!
/VIDEO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - doar la TV8!
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/VIDEO/ Igor Dodon, prezent la judecată în dosarul „Kuliok”: Procurorii cer înăsprirea acuzațiilor
/VIDEO/ Igor Dodon, prezent la judecată în dosarul „Kuliok”: Procurorii cer înăsprirea acuzațiilor

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente