Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

Nagorno-Karabah: Putin îndeamnă la încetarea ''imediată'' a luptelor

David Ghahramanyan/NKR InfoCenter/PAN Photo/Handout via REUTERS
06 octombrie 2020, ora 08:31

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a lansat luni, cu prilejul unei discuţii telefonice cu premierul armean, Nikol Pashinyan, un apel la încetarea “imediată” a luptelor din Nagorno-Karabah, în cea de-a noua zi de confruntări între separatişti armeni şi armata azeră, scrie AFP, potrivit agerpres.ro.

“Vladimir Putin a insistat din nou asupra necesităţii de a înceta imediat operaţiunile de luptă”, a anunţat Kremlinul într-un comunicat.

Franţa, Rusia şi Statele Unite, ţări care deţine preşedinţia Grupului de la Minsk, au denunţat luni atacurile din Nagorno-Karabah aparent vizând civili, considerând că acestea sunt reprezintă o “ameninţare inacceptabilă pentru stabilitatea regiunii”, transmite AFP.

Într-un comunicat, miniştrii de externe ai celor trei ţări au “subliniat fără nicio rezervă că atacurile recente ce ar fi vizat instalaţii civile”, atât în zona de conflict, cât şi în Armenia şi Azerbaidjan, precum şi “caracterul disproporţionat al acestor atacuri constituie o ameninţare inacceptabilă pentru stabilitatea regiunii”.

Jean-Yves Le Drian, Mike Pompeo şi Serghei Lavrov au “condamnat cu cea mai mare fermitate escaladarea violenţei neaşteptată şi periculoasă survenită în interiorul şi în afara zonei de conflict din Nagorno-Karabah”.

Ei “au lansat un nou apel la încetarea imediată şi fără condiţii a focului” şi au îndemnat Baku şi Erevan “să se angajeze din acest moment în reluarea procesului de pace, sprijinindu-se pe principiile fundamentale aplicabile şi pe textele internaţionale pertinente binecunoscute de cele două părţi”.

Forţele separatiste armene din Nagorno-Karabah, sprijinite de Erevan, şi armata azeră au continuat luni fără încetare luptele, marcate în special de bombardamente în zone urbane ce stârnesc temeri despre noi victime în rândul civililor.

Noi “tiruri intense de rachete” au vizat capitala separatistă, Stepanakert, cu o populaţie de 50.000 de locuitori.

Ca şi în ajun, Azerbaidjanul a afirmat că zone civile au fost vizate de tirurile armene, în special de rachete, mai ales Gandja, al doilea oraş al ţării situat la 60 de kilometri de linia de contact, sau Beylagan.

Atât de partea armeană, cât şi de cea azeră, corespondenţi ai agenţiei France Presse au văzut numeroase locuinţe distruse.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/PROMO/ Președintele Comisiei securitate din Parlament, Lilian Carp, invitat la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, la TV8!
/PROMO/ Președintele Comisiei securitate din Parlament, Lilian Carp, invitat la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, la TV8!
Horoscop 27 septembrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii primesc vești, Fecioarele au parte de clarificări, iar Leii atrag atenția
Horoscop 27 septembrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii primesc vești, Fecioarele au parte de clarificări, iar Leii atrag atenția
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente