Fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, îndeamnă cetățenii să nu voteze la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Acesta este de părerea că trecerea în anul 2016 la forma de alegere directă de către întregul popor a președintelui țării este anticonstituțională. Astfel, potrivit lui, sunt neconstituționale alegerile prezidențiale și președintele ales. La fel și ulterioara lui activitate în respectiva calitate.
„La 4 martie, 2016, patru judecători ai Curții Constituționale au săvârșit un act de violență asupra Legii Fundamentale. Ei au decis să se revină la alegerea directă de către întregul popor a președintelui țării. Ei au anulat ca neconstituțională hotărârea din anul 2000 a Parlamentului privind trecerea la forma parlamentară de conducere și de alegere a șefului statului de către Parlament. Atrageți atenție următorului fapt! Asta s-a întâmplat peste 16 ani, pe parcursul cărora nimeni n-a pus la îndoială reforma constituțională din anul 2000, pentru care și-au dat voturile 98 din cei 101 deputați ai Parlamentului Republicii Moldova. Pur și simplu Plahotniuc și gruparea lui avea atunci nevoie s-i alunge din stradă pe protestatari și să obțină alegerea unui președinte de buzunar. Și Curtea Constituțională a executat ordinul „stăpânului” ascuns al Moldovei”, a menționat Voronin într-un comunicat de presă.
Mai mult, acesta menționează că atunci nimeni nu s-a găsit ca să protesteze împotriva acestui fapt: „Și asta în pofida faptului că Curtea Constituțională nu are dreptul să modifice textul Legii Fundamentale așa după cum găsesc de cuviință slujitorii ei. Cei patru judecători ai CC nu pot anula reforma constituțională din anul 2000. Ei în principiu nu au dreptul să schimbe ceva în textul Constituției. Modificările Constituției pot fi operate pe două căi. Prima — prin votare în Parlament. A doua — prin referendum național”.
Prin urmare, trecerea în anul 2016 la forma de alegere directă de către întregul popor a președintelui țării este anticonstituțională. Și dacă-i așa, sunt neconstituționale și alegerile prezidențiale, și președintele ales. La fel și ulterioara lui activitate în respectiva calitate.
„Anume în baza acestui fapt, cu 4 ani în urmă, noi, comuniștii, am îndemnat cetățenii să boicoteze alegerile prezidențiale. Și anume în baza acestui fapt îndemnăm și acum cetățenii să boicoteze alegerile din 1 noiembrie”, a conchis fostul președinte.




















