Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

Joe Biden vrea ca dezbaterea din 15 octombrie să fie anulată dacă Donald Trump continuă să fie infectat

Foto: The Boston Globe
07 octombrie 2020, ora 09:46

Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, a afirmat că, dacă Donald Trump este în continuare pozitiv la COVID-19, pentru următoarea lor dezbatere televizată, la 15 octombrie, cei doi rivali la prezidenţialele din 3 noiembrie „nu vor trebui să dezbată”, notează AFP, citată de Digi 24.

„Nu ştiu care este statutul lui actual. Abia aştept să pot dezbate împotriva lui, dar sper că vor fi respectate toate protocoalele”, le-a declarat fostul vicepreşedinte american jurnaliştilor care îl însoţeau în campania lui electorală.

„Cred că dacă are în continuare COVID-19, nu va trebui să dezbatem”, a precizat democratul, 77 de ani, aflat în fruntea sondajelor, scrie Agerpres.

“Cred că va trebui să urmăm consemne foarte stricte”, a declarat Joe Biden marţi. „Prea mulţi oameni au fost infectaţi. Este o problemă foarte serioasă”, a adăugat el.

Joe Biden şi-a mărit avantajul în anchetele de opinie după o primă dezbatere haotică şi incisivă, la 29 septembrie. Trei zile mai târziu, Donald Trump, 74 de ani, a anunţat că a fost testat pozitiv la noul coronavirus.

Internat în spital vineri seară, preşedintele republican a revenit luni seară la Casa Albă cu o punere în scenă grandioasă.

Iar marţi, a scris pe Twitter „Mă simt bine!”, declarându-se nerăbdător să dezbată din nou, la 15 octombrie, la Miami, cu Joe Biden.

Familia preşedintelui, printre care Melania Trump şi ea testată pozitiv în cursul nopţii de joi spre vineri, şi-a dat jos măştile în sala unde a avut loc prima dezbatere, la Cleveland, în Ohio.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/PROMO/ Președintele Comisiei securitate din Parlament, Lilian Carp, invitat la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, la TV8!
/PROMO/ Președintele Comisiei securitate din Parlament, Lilian Carp, invitat la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, la TV8!
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Horoscop 27 septembrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii primesc vești, Fecioarele au parte de clarificări, iar Leii atrag atenția
Horoscop 27 septembrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii primesc vești, Fecioarele au parte de clarificări, iar Leii atrag atenția

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente