Încă un deputat al fracțiunii „Pro Moldova” spune că o va susține pe candidata Partidului „Șor” Violeta Ivanov la alegerile prezidențiale. Este vorba despre parlamentarul Grigore Repeșciuc. Legislatorul a făcut un anunț în acest sens pe pagina sa de Facebook.
„Consider că Pro Moldova a avut cel mai bun canditat la prezidențiale. Andrian Candu a fost eliminat din cursa electorală fraudulos şi abuziv, cu încălcarea tuturor normelor şi drepturilor. Totuşi, nu ne-am oprit şi adevărul urmează să triumfe după verdictul instituțiilor internaționale, însă până atunci este nevoie de luat o decizie pentru scrutinul din noiembrie. O cunosc de mulți ani pe doamna Violeta Ivanov. Am fost colegi și rămânem a fi în cadrul Legislativului. Este un politician bine pregătit și cumpătat. Are un mesaj bine calculat și gândit. A deținut mai multe funcții publice, în care s-a afirmat ca un bun profesionist şi specialist competent. Este omul care se potrivește la funcția de șef de stat, pentru că înțelege și știe ce are de făcut. Și ceea ce este și mai important – vrea să facă. Există toată certitudinea că va fi președintele potrivit pentru această ţară. Pentru că Moldova are nevoie de schimbare”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.
Amintim că și deputații grupului „Pro Moldova” Corneliu Padnevici și Gheorghe Brașovschi au anunțat, prin postări pe Facebook, că o susțin pe candidata Partidului „Șor” la alegerile prezidențiale, Violeta Ivanov.
De cealaltă parte, conducerea „Pro Moldova” a precizat că și-a îndemnat susținătorii și membrii „să susțină candidatul care le pare mai potrivit pentru funcția de președinte”.
Precizăm că pe 13 octombrie, candidata la alegerile prezidențiale din partea Partidului „Șor”, Violeta Ivanov, a venit cu un apel către formațiunile politice care nu au un candidat în acest scrutin, printre care Partidul Comuniștilor, Partidul Democrat și Pro Moldova, îndemnându-i să o susțină.
Contactată de TV8, ex-deputata PCRM Elena Bodnarenco a declarat că partidul Comuniștilor nu va susține niciun candidat în aceste alegeri.
Pentru o reacție l-am contactat și pe liderul formațiunii parlamentare a Partidului Democrat, însă nu ne-a răspuns.
Amintim că pe 18 septembrie curent, Comisia Electorală Centrală a decis neînregistrarea lui Andrian Candu, candidatul Partidului Pro Moldova, la alegerile prezidențiale. Motivul a fost că membrii CEC au depistat mai multe greșeli în listele de semnături. Ulterior, decizia a fost atacată în instanță, însă Curtea de Apel Chișinău a menținut-o.




















