Președinta aleasă, Maia Sandu, a avut astăzi o întâlnire cu mitropolitul Chișinăului şi al întregii Moldove, Vladimir.
„Astăzi am avut o întrevedere cu Înalt Preasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului şi al întregii Moldove, la care i-am mulțumit pentru felicitările adresate cu ocazia alegerii în funcția de Președinte al Republicii Moldova. Am adus mulțumiri și pentru darul Mitropolitului Vladimir – o Icoană a Maicii Domnului. Am discutat despre perioada dificilă prin care trece țara noastră și cum putem ajuta oamenii să treacă mai ușor prin criză”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
Precizăm că președinta aleasă Maia Sandu a mai anunțat astăzi pe rețelele sociale că a avut o discuție telefonică cu premierul Ion Chicu. Principalele subiecte pe care s-au axat cei doi au fost bugetul pentru anul 2021 și demisia Guvernului.
„Am avut o discuție telefonică cu prim-ministrul Ion Chicu. I-am spus că bugetul prezentat de Guvern nu este în măsură să ajute cetățenii, dimpotrivă, conține scheme din care deputați corupți vor scoate bani în continuare. I-am spus că țara are nevoie de un alt Parlament și de un alt Guvern. Demisia guvernului este cea mai scurtă cale spre acest obiectiv”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.





















