Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Update. La patru zile după alunecarea de teren din Norvegia, salvatorii au descoperit un al cincilea cadavru

Foto: Evening Standard
03 ianuarie 2021, ora 10:50

Update 10:49 // Salvatorii au descoperit un al cincilea cadavru, la patru zile după o lunecare de teren produsă în Norvegia, a anunţat duminică poliţia, care continuă căutările a încă cinci persoane date dispărute, informează AFP, citată de Agerpres.

„Cu puţin timp înainte de ora 6, a fost descoperit trupul unei persoane decedate”, a precizat poliţia într-un scurt comunicat de presă.

La Ask, în municipalitatea Gjerdrum, la 25 de kilometri nord-est de Oslo, o alunecare de teren a avut loc în dimineaţa zilei de 30 decembrie, îngropând peste zece case şi 31 de imobile şi ducând la evacuarea a circa o mie de persoane.

***

Echipele de salvare au recuperat, după masiva alunecare de teren care a avut loc miercuri în sudul Norvegiei, trupurile a patru oameni, iar şase persoane sunt încă date dispărute, au anunţat autorităţile, citează BBC.

Trei trupuri au fost descoperite sâmbătă, după ce prima victimă fusese găsită vineri. Şase oameni rămân dispăruţi după ce, miercuri, o colină din satul Ask s-a surpat, scrie News.ro.

Echipele de salvare încă lucrează.

Şeful poliţiei a declarat într-o conferinţă de presă că deşi nici natura, nici timpul nu sunt de partea lor există posibilitatea să existe supravieţuitori. Ida Melbo Øystese a spus că este posibil să existe goluri de aer în clădirile îngropate de noroi ceea ce ar permite oamenilor să supravieţuiască pentru câteva zile.

În urma alunecării de teren, a fost considerat prea periculos să fie trimise echipe la faţa locului. Timp de două zile, dronele şi elicopterele au cercetat zona, aflată la 25 de kilometri de capitala Oslo, înainte ca şeful operaţiunii să decidă că două case pot fi cercetate.

A fost folosit inclusiv un vehicul de armată, iar o echipă de salvare din Suedia a venit în ajutor sâmbătă.

Poliţia nu a oferit detalii legat de persoanele dispărute, însă este crezut că între acestea se află şi copii.

Rezidenţii din Ask au început să sune serviciile de urgenţă, miercuri, în jurul orei locale 04:00, anunţând că locuinţele lor se mişcă.

Mai mult de 30 de case au fost distruse şi cel puţin 1.000 de oameni evacuaţi din zonă.

Solul a devenit instabil din cauza ploilor abundente. Un studiu geologic din 2005 arăta că zona este una de risc, însă în ciuda acestui lucru aici au fost construite case inclusiv în 2008.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente