Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Donald Trump ar putea fi anchetat pentru fraudă electorală după ce a cerut unui oficial din Georgia „să-i facă rost” de voturi

Foto: Guliver / Getty Images
05 ianuarie 2021, ora 14:18

Procurori cu experiență, juriști din domeniul legislației electorale și alți oficiali americani au sugerat că ar exista posibilitatea ca președintele în exercițiu al Statelor Unite, Donald Trump, să fie subiectul unei investigații penale de fraudă electorală după conversația telefonică pe care a avut-o cu secretarul de stat din Georgia, în care i-a cerut oficialului să „îi facă rost de 11.780 de voturi”, pentru a putea răsturna rezultatul din acest stat-cheie câștigat de Joe Biden.

Presiunile făcute de Trump la adresa oficialului din statul american Georgia ar putea să reprezinte fapte penale care să fie cercetate la nivel de stat sau chiar la nivel federal, scrie digi24.ro.

Deși procedura pentru o investigație penală la nivel federal împotriva unui președinte în exercițiu este dificilă, oficiali din Georgia, printre care și Raffensperger însuși, au confirmat că ar fi posibilă declanșarea unei anchete la nivel de stat, în Georgia. Situația urmează să fie cercetată și de către FBI.

„Dispozițiile legale, și cele federale dar și cele ale statului Georgia, prevăd că încercările de a solicita sau de a obține fraudarea unor alegeri reprezintă infracțiuni”, a declarat Preet Bharara, fost procuror general în New York, conform CNN. Ceva mai dificilă va fi dovedirea în instanță a faptului că Trump a intenționat, într-adevăr, so comită o infracțiune, însă Bharara a mai adăugat că faptul că Trump a fost foarte specific cu privire la numărul de voturi de care are nevoie ar putea reprezenta o dovadă că acesta știa foarte bine ce face când a vorbit cu Raffensperger.

Posibilă investigație în Georgia

Brad Raffensperger, secretarul de stat din Georgia, a recunoscut că Donald Trump ar putea fi cercetat de procuroarea de district din Fulton County, comitatul din Georgia în care Trump spera să obțină cele 11.780 de voturi.

Raffensperger a evitat, însă, să comenteze în ce privește legalitatea solicitărilor președintelui american în funcție, însă a precizat din nou că alegerile prezidențiale din Georgia s-au desfășurat transparent și corect și a respins teoriile conspirației promovate de Trump.

„Eu nu sunt jurist. Tot ce știu este că noi vom respecta legea și vom urma procedurile. Adevărule este important, iar noi ne-am luptat cu toate aceste zvonuri (n. red. – acuzațiile de fraudă ale lui Trump) vreme de două luni”, a spus Raffensperger. El a adăugat, însă, că nu s-a simțit presat de Trump în timpul convorbirii telefonice.

Fani Willis, procuroarea de district din Fulton County a spus, luni, în cadrul unui comunicat, că a ascultat apelul telefonic dintre Trump și Raffensperger și l-a calificat drept „tulburător”. Ea a adăugat că a primit deja o solicitare pentru a demara o investigație.

„Înțeleg că un membru al Comitetului Electoral al Statului a solicitat o investigație la Divizia pentru Alegeri a Secretarului de Stat. După această procedură, Comitetul poate să trimită cazul spre noi și spre procurorul general al Statului.

Pot să vă spun că eu voi pune în aplicare legea fără teamă și fără părtinire, iar odată ce investigația va fi fost terminată, această situație va fi gestionată de noi pe baza faptelor și pe baza legii”, a spus Willis, citată de CNN.

O solicitare de anchetă a convorbirii a fost trimisă și către FBI

Doi congresmani democrați, Ted Lieu și Kathleen Rice, au cerut directorului FBI, Chris Wray, să demareze o anchetă în ce privește conversația telefonică dintre Trump și oficialii din Georgia. Ei spun că fapta lui Trump se încadrează la fraudă electorală în codul penal federal dar și în cel din Georgia.

Conform legilor statului Georgia, frauda electorală se pedepsește cu închisoare de cel puțin un an, dar nu mai mult de trei ani.

FBI a confirmat, ulterior, că a primit solicitarea, dar nu a mai făcut și alte precizări cu privire la aceasta. În general, însă, acest gen de solicitări făcute de politicieni pentru cercetarea adversarilor lor politici sunt frecvente și rareori ajung să se concretizeze în investigații serioase.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente