Ședința cabinetului de miniștri va avea loc după ce se va pronunța Curtea Constituțională la solicitarea Maiei Sandu. Anunțul a fost făcut de premierul interimar Aureliu Ciocoi.
„Cvorum există, dar s-a decis să amânăm ședințele Guvernului în așteptarea deciziei Curții Constituționale ca să știm exact care e mandatul unui Guvern interimar. Ce putem adopta și nu putem adopta. Cunoașteți că, cadrul legal e unul foarte restrictiv când vine vorba de mandatul unui Guvern interimar”, a declarat Ciocoi.
Președinta Maia Sandu s-a adresat Curții Constituționale solicitând să fie verificată constituționalitatea unui șir de legi. Sandu vrea să știe dacă Președintele și Guvernul demisionar cu Prim-ministru interimar este în drept de a efectua remanieri de cadre și dacă Executivul demisionar este în drept de a semna tratate internaționale în anumite condiții.
Premierul Ion Chicu și-a dat demisia cu tot cu Cabinetul său de Miniștri la 23 decembrie. Anunțul a fost făcut cu doar câteva ore înainte de ședința Parlamentului, la care urma să fie examinată moțiunea de cenzură, înaintată de deputații PAS.





















