Un protest de amploare neplanificat are loc la Moscova, după ce opozantul rus Alexei Navalnîi a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare, în cazul Yves Rocher. Manifestanții au ieșit în stradă chiar după pronunțarea verdictului, scrie tvrain.ru.
Sursa citată transmite că mai mulți protestatari au fost reținuți de către mascați lângă Teatrul „Bolșoi” și în preajma Primăriei Moscova, pe strada Tverskaia, iar ofițerii din OMON și Rosgvardia au blocat Piața „Manejnaia”.
De asemenea au fost blocate intrările și ieșirile stațiilor de metrou: „Ohotnâi Read”, „Grădina Alexandru” și „Piața Revoluției”. Mascații au ajuns și la stația de metro „Trubnaia”. Mai mult, a fost sistată circulația la intersecția Bulevardul Strastnoi și strada Petrovka.
O parte din protestatari s-a îndreptat spre Piața Pușkin.





















