Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1679: Dronă în România, alerta lui Zelenski și ordinul lui Putin. Kievul: „Rusia are o mobilizare secretă”

O țară din UE deschide sezonul turistic în luna mai. Călătorii vor prezenta dovada vaccinării sau testul la Covid-19

Foto: zf
10 martie 2021, ora 14:55

Grecia a decis să deschidă oficial sezonul turistic pe data de 14 mai, iar turiştii fie vor face dovada vaccinării sau a anticorpilor, fie vor prezenta un test negativ şi vor purta mască în toate spaţiile publice, se arată într-un comunicat de presă al Organizaţiei Naţionale de Turism a Greciei remis, miercuri, agerpres.ro.

Planul Guvernului grec pentru deschiderea în siguranţă a sezonului turistic din 2021 a fost prezentat de ministrul Turismului, Haris Theocharis, într-o conferinţă de presă susţinută în cadrul Expoziţiei Internaţionale de Turism ITB Berlin. El a stabilit data de 14 mai ca dată pentru începutul oficial al sezonului turistic 2021 în Grecia.

În timpul prezentării sale, Theocharis s-a referit pe scurt la protocoalele sanitare de bază, care vor fi aplicate la intrarea vizitatorilor pe teritoriul Greciei.

Mai exact, va fi permis accesul celor care înaintea călătoriei fie au fost vaccinaţi, fie au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus sau vor prezenta un rezultat negativ al unui test pentru COVID-19 recent efectuat.

În plus, după cum a comunicat ministrul, „toţi turiştii pot fi supuşi unor teste aleatorii, în acelaşi mod ca anul trecut. Cu toate acestea, o diferenţă semnificativă faţă de anul trecut sunt “testele rapide”, datorită cărora carantina, pentru cazurile pozitive, va fi instituită imediat, fără timpul de aşteptare de 24 de ore din 2020”.

„Costul spitalizării sau orice altă acţiune necesară care vizează protejarea sănătăţii turiştilor, a profesioniştilor şi a cetăţenilor, va fi suportat de statul grec”, a clarificat Theocharis.

În acelaşi timp, a subliniat că “în ceea ce priveşte măsurile sanitare toate regulile care se aplică cetăţenilor greci se vor aplica şi turiştilor, fără nicio diferenţă sau excepţie, de exemplu utilizarea obligatorie a măştii în locurile publice”.

„Am creat protocoale specializate pentru fiecare activitate şi au fost instruiţi mii de angajaţi. Am colaborat îndeaproape cu companii din domeniu, iar protocoalele au fost implementate într-un mod exemplar. Am adoptat sistemul inovator “EVA” pentru eşantionarea turiştilor, obţinând precizie de predicţie de 4 ori mai mare decât alte metode”, a mai arătat reprezentantul Guvernului de la Atena.

„Pentru a vă regăsi din nou zâmbetul, pentru a vă recupera viaţa normală, tot ceea ce vă doriţi este Grecia”, a conchis ministrul Turismului. El a mai spus că statul elen îşi ia angajamentul că fiecare turist va fi în deplină siguranţă.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ Cum ajung datele moldovenilor la escrocii din call-centre: Informațiile colectate online ar fi vândute pe darknet
/VIDEO/ Cum ajung datele moldovenilor la escrocii din call-centre: Informațiile colectate online ar fi vândute pe darknet

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente