Familia Dodon a plecat de la Condrița nu cu mâna goală. După ce a părăsit vila prezidențială, fostul șef de stat a avut grijă să ia de acolo mai multe lucruri. În unele camere din casa de odihnă bate vântul, semn că a fost luat mobilierul, iar în renumitul beci, rafturile au fost, practic, măturate. Mai mult, odată cu el au dispărut de pe teritoriu și animalele, iar în coteț au rămas doar câteva păsări, pe care le poți număra pe degete. Și sera cu sistem propriu de irigare, în care Galina Dodon creștea legume, nu mai e cea de altă dată. Toate acestea le-am surprins, astăzi, în cadrul unui tur de presă, organizat de Președinție. Chiar și așa, secretarul Aparatului instituției prezidențiale a declarat că, cel mai probabil, toate lucrurile pe care și le-a asumat Dodon nu erau procurate din bani publici.
Deloc modest arată și cel de-al doilea etaj, acolo unde se află o cameră mare de odihnă și câteva dormitoare, dotate cu baie și veceu.
Atunci când s-a aciuat cu familia la reședința din pădure, Igor Dodon a spus că a adus-o în ordine, pentru că fusese lăsată de izbeliște. În edițiile sale „Președintele răspunde” s-a lăudat nu o singură dată că, pe teritoriu cresc mai multe specii de animale, că exista și un coteț pentru păsări, acolo unde ținea chiar și curcani.
Vorbea cu fast și despre sere, în care creștea mai multe tipuri de legume.
Nu ezita să-și prezinte și renumitul beci, în care păstra diverse conserve și mai multe soiuri de vin.
Întrebat ce mai exact a luat cu el Igor Dodon, la plecare, secretarului general al aparatului Președinției, Andrei Spînu, care s-a aflat astăzi alături de jurnaliști, la vila de la Condrița, ne-a spus că nu cunoaște exact ce se mai afla aici.
În anul 2020, întreținerea reședinței prezidențiale de la Condrița a costat bugetul de stat 2,4 milioane de lei, din cei 2,6 milioane de lei planificați. Cei mai mulți bani au fost cheltuiți pentru salarii și pentru energia electrică și gazele naturale. Spînu spune, însă că, anul trecut, au fost și unele cheltuieli nejustificate.
Potrivit lui Spînu, la reședință lucrează actualmente 21 de angajați, care muncesc pe ture, numărul acestora fiind redus cu 7 persoane. Salariile lor variază între 1200 și 2000 de lei, în funcție de lucrările pe care le îndeplinesc.
Pentru anul 2021, pentru întreținerea reședinței de stat a fost alocat un buget de 2,3 milioane de lei. Chiar și așa, președinta a declarat, anterior, că nu va locui aici. Așa că, acum, Președinția urmează să decidă ce alternativă poate fi găsită pentru această vilă. Spînu a precizat că sunt mai multe idei: fie că acest spațiu va fi amenajat pentru victimele violenței domestice, fie – pentru evenimente culturale.





















