Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Igor Grosu a spus că în prezent prioritatea zero este gestionarea crizei pandemice, iar cât ține de alegeri parlamentare anticipate, acestea trebuie să aibă loc în vara anului 2021.
Declarațiile au fost făcute după ce pe 16 martie fracțiunea pe care o conduce a avut consultări cu șefa statului Maia Sandu la Președinție.
„Prioritatea zero este gestionarea crizei pandemice și ulterior în dependență de felul cum gestionăm, să stabilim și să ne pregătim de alegerile anticipate. Legat de timpul mai potrivit pentru aceste alegeri anticipate, noi pornim de la recomandările și analizele făcute de specialiști. Noi trebuie să facem campania electorală și alegerile parlamentare anticipate vara, atunci când și numărul de infecții scade și din punct de vedere logistic”, a declarat Igor Grosu.
Vicepreședintele Parlamentului din partea Platformei DA, Alexandr Slusari, a menționat că în timpul discuțiilor au fost prezentate cele trei variante pe care le vede fracțiunea, printre care și un Guvern condus de Platforma DA.
Anterior, la consultări a participat și reprezentanții Pentru Moldova, care au declarat că și-au reiterat poziția față de alegerile parlamentare anticipate, precizând că la moment trebuie să fie instalat un Guvern cu drepturi depline.
Cei de la Pro Moldova și-au reiterat poziția în timpul consultărilor de astăzi. Liderul Pro Moldova, Andrian Candu, a precizat că acum trebuie să fie găsită soluția potrivită pentru votarea unui Guvern anticriză.
Și fracțiunea parlamentară a Partidului Democrat a participat la consultările organizate de șefa statului, Maia Sandu. Liderul PD, Pavel Filip, a menționat că „societatea are nevoie de o mână fermă care va administra lucrurile în Republica Moldova”.





















