Fracțiunea parlamentară a Partidului Șor și grupul parlamentar Pentru Moldova nu și-au schimbat poziția privind alegerile parlamentare anticipate. După consultările de astăzi cu șefa statului, deputata Marina Tauber a menționat că partidul pe care îl reprezintă susține organizarea alegerilor parlamentare anticipate doar după ce va fi soluționată criza pandemică, iar până atunci trebuie să fie instalat un Guvern funcțional.
„Vorbind de poziția noastră față de alegerile anticipate și candidatura pentru funcția de prim-ministru, nu s-a schimbat nimic. Noi în continuare ne menținem poziția. Candidatura susținută de noi este doamna Durleșteanu. Suntem gata să dialogăm referitor la diferite modalități și opțiuni. Este important ca toate fracțiunile din Parlament să găsească soluții împreună. Suntem obligați să găsim limbă comună”, a declarat Marina Tauber.
„Noi credem că unica soluție sunt alegerile anticipate. Noi suntem gata pentru anticipate. Am spus doamnei președinte că suntem gata pentru scrutinul electoral în orice moment de când situația pandemică va fi soluționată și când vom fi siguri că oamenii pot să iasă din casele lor fiind vaccinați. Reiterăm poziția noastră ca până atunci trebuie să fie instalat un Guvern cu drepturi depline, care o să poată duce dialogul necesar, să ducă tratative și să semneze contracte”, a adăugat Tauber.
„Noi am reiterat poziția Pentru Moldova privind instalarea unui Guvern funcțional”, a menționat deputata Elenonora Graur, după consultări.
Totodată, Tauber a precizat că discuția de astăzi a fost foarte deschisă. „Am observat deschiderea pentru a dialoga și în continuare”, a adăugat Marina Tauber.
Precizăm că astăzi, 16 martie, au loc consultări politici organizate de șefa statului, Maia Sandu, la care vor participa toate fracțiunile parlamentare.
Candidatura Marianei Durleșteanu la funcția de prim-ministră a fost înaintată de liderul PSRM, Igor Dodon.





















