Deputatul Platformei DA, Dinu Plângău, anunță că ședința Legislativului va avea loc luni, începând cu ora 15:00, iar unul dintre subiecte va fi și ridicarea imunității a doi deputați.
„Mâine, la ora 15.00 va avea loc ședința plenară a Parlamentului. Printre subiecte va fi și ridicarea imunității celor doi deputați. Tot mâine, Curtea Constituțională urmează să decidă dacă decretul de desemnare a domnului Igor Grosu la funcția de premier este constituțional. Imunitatea va fi ridicată. Premier sau nepremier, asta-i altă întrebare, la care vom primi răspuns mâine”, a scris Plângău pe pagina sa de Facebook.
Precizăm că, sâmbătă, 20 martie, Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat rapoartele asupra cererilor parvenite de la Procuratura Generală privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputaților Fracțiunii Partidului ȘOR, Petru Vasile Jardan și Denis Ulanov.
După prezentarea motivată a cererilor de către Procurorul General Alexandr Stoianoglo, Comisia juridică, numiri şi imunităţi, cu votul membrilor prezenți la ședință, exprimat secret, a aprobat cele trei rapoarte ale Comisiei pe marginea examinării cererilor Procurorului General.
Potrivit art.96 și 97 din Regulamentul Parlamentului, în urma examinării cererii Procurorului General, Comisia juridică, numiri şi imunităţi întocmeşte un raport care îl prezintă Biroului permanent. Acesta se înscrie cu prioritate în ordinea de zi și se supune examinării şi aprobării de către Parlament, în cel mult 7 zile, de la prezentarea acestuia Biroului permanent.
Amintim că, cele trei demersuri ale Procuraturii Generale care includ Cererea privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului în Parlamentul Republicii Moldova – Petru Vasile Jardan, Cererea privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului în Parlamentul Republicii Moldova – Denis Ulanov și Cererea privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului în Parlamentul Republicii Moldova – Denis Ulanov au fost adresate, la 19 martie curent, Președintelui Parlamentului și trimise spre examinare în comisia de profil.





















